Mehedinţeanul care a organizat cea mai spectaculoasă evadare dintr-o închisoare comunistă

Ion_IoanidIon Ioanid s-a născut la 28 martie 1926 la moşia tatălui său din comuna Ilovăţ, judeţul Mehedinţi. Acolo a fost botezat de preotul din sat, iar naş a fost marele poet Octavian Goga, un prieten apropiat al tătălui său, Tilică Ioanid, care a fost un mare om politic mehedinţean al perioadei interbelice.

Ion Ioanid a urmat cele patru clase primare la şcoala din Ilovăţ, iar liceul la Bucureşti. Bacalaureatul şi l-a luat în 1944, împreună cu absolvenţii liceelor din Turnu-Severin, în localul şcolii din comuna Şişeşti, comună în care, din cauza bombardamentelor anglo-americane, se aflau refugiaţi şi profesori, şi candidaţi.

În 1945 a intrat la Facultatea de Drept din Bucureşti, dar în anul III a fost exmatriculat din cauza „originii sociale nesănătoase“. A fost arestat în 1949, însă a fost eliberat după numai cîteva zile din lipsă de probe. În 1952 este arestat din nou, judecat şi condamnat pentru „înaltă trădare“ la 20 de ani muncă silnică.

Ion Ioanid a trecut prin aproape toate închisorile comuniste din România. După închisorile de la Piteşti, Văcăresti, Jilava – Fortul 13, ajunge la minele de plumb de la Cavnic.

În toată perioada detenţiei, mehedinţeanul Ion Ioanid a fost preocupat în permanenţă de posibilităţile de evadare. La închisoarea din Cavnic, Ion Ioanid avea să organizeze cea mai spectaculoasă evadare din tot spaţiul concentraţionar românesc.

După multe luni de pregătiri intense, în seara zile de 6 iunie 1953, Ion Ioanid, alături de alţi 13 colegi deţinuţi, aveau să realizeze ceea ce s-a numit marea evadare de la Cavnic. Evadarea a fost posibilă pur şi simplu datorită unui defect de pază al închisorii, cei 14 deţinuţi întâmpinând ca rezistenţă doar un gardian, neînarmat, şi un lucrător civil al penitenciarului.

La ieşirea din mină, deţinuţii s-au rătăcit unii de alţii, împărţindu-se în mici grupuri, în cele din urmă fiind prinşi toţi pe parcurs. După multe peripeţii prin păduri şi munţi, Ion Ioanid, împreună cu un coleg, Titi Coşereanu, ajung la biserica din Iacobeni, unde preotul, cu un curaj remarcabil, le cumpără biletele de tren. Cei doi fugari ajung cu trenul în Bucureşti, acolo unde locuia şi mama lui Ion Ioanid. După exact 100 de zile de libertate, Ion Ioanid este prins de Securitate. A fost ultimul deţinut prins din tot grupul care evadase. Este dus la penitenciarul din Oradea şi pus în lanţuri. Trece şi prin închisoarea de la Aiud, cunoscută şi sub denumirea de Zarca Aiudului. Ultimele lagăre prin care a trecut au fost coloniile de muncă forţată din Balta Brăilei.

A fost eliberat în 1964, în urma decretului nr. 411 de graţiere a deţinuţilor politici. În 1969 a reuşit să plece în străinătate, în R.F. Germania , unde i s-a acordat azil politic, statut de care s-a bucurat pînă la moartea sa. Stabilit la München, a lucrat în primul an ca muncitor necalificat. După aceea, timp de douăzeci de ani, pînă la pensionare, a fost crainic la secţia română a postului Radio Europa Liberă.

În anul 1996 Ion Ioanid avea să vină pentru prima dată în România după perioada exilului, prilej cu care a făcut o vizită şi la casa părintească din comuna Ilovăţ, judeţul Mehedinţi, casă trasformată de către comunişti în azil de bătrâni.

Mehedinţeanul Ion Ioanid a scris cartea memorialistică “Închisoarea noastra cea de toate zilele”, operă monumentală a gulagului românesc. Cartea a apărut pentru prima dată începând cu anul 1991, în 5 volume, la editura “Albatros”. În anul 2013 a fost reeditată în 3 volume de prestigioasa editură “Humanitas”, după ce în prealabil mai fusese revizuită de către autor.

Ion Ioanid a murit pe 12 octombrie 2003, la München, unde a şi fost înmormântat alături de soţia sa, Nora Ioanid.

inchisoarea-noastra

Valentin Cernea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *