Matematicianul Paul Montel: „Când ţara ta va şti din nou să aprecieze valoarea reală şi profundă a fiilor ei, va înscrie pe o stradă la Turnu-Severin, Cluj şi Bucureşti: Lui Petre Sergescu, Patria recunoscătoare”

Severineanul Petre Sergescu s-a afirmat nu numai ca unul dintre cei mai prestigioşi istorici ai matematicii din vremea sa, cu largă recunoaştere europeană, dar şi ca un organizator de excepţie al unor manifestări de anvergură. Lui i se datoreşte iniţiativa organizării la Cluj, în 1929, a primului congres al matematicienilor români.

Legat de oraşul natal, a ţinut şi a depus eforturi extraordinare ca cel de-al doilea congres al matematicienilor din 1932 să se desfăşoare la Turnu-Severin.

În 1930, ca fost elev, tot Petre Sergescu a avut iniţiativa organizării sărbătoririi marelui matematician David Emmanuel, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de activitate.

Petre Sergescu înmânează sărbătoritului un volum omagial de cercetări matematice, rostind şi următoarea cuvântare, în numele Universităţilor din Cluj şi Cernăuţi:

„Venerate Domnule Profesor,

Sunt adânc mişcat şi fericit că pot să vă mulţumesc şi eu în numele colegilor de la Universitatea din Cluj şi de la cea din Cernăuţi, precum şi în numele Societăţii Matematice, întreaga admiraţie ce vă purtăm. Vă rog să-mi daţi voie să vă arăt cum primim noi, cei mai tineri, imensul rost al Domniei Voastre în dezvoltarea învăţământului matematic la noi. acum câţiva ani, stăteam de vorbă la Paris cu marele profesor Eduard Gomsat. Îi vorbeam de profesorii mei din Bucureşti. Când am pomenit numele Domniei Voastre, bătrânul Gomsat m-a întrerupt: – A! Domnul Emmanuel! Da, da, desigur, cel care a făcut prin 1880 minunata teză despre „Integralele abeliene”. Mărturisesc că eu nu cunoşteam încă, la acea epocă, lucrarea Domniei Voastre. Dar faptul că domnul Gomsat îşi aducea aminte de ea după patruzeci de ani, ne-a mişcat mult, căci aceasta înseamnă că lucrarea Domniei Voastre a lăsat urme, a fost mult apreciată. Şi, după aceste începuturi strălucite, aţi venit la noi îndărăt. Acum cincizeci de ani eram cu totul la începutul organizării mişcării ştiinţifice la noi. Totul trebuia făcut. Se cerea o jertfă nespusă pentru începători: jertfa muncii lor ştiinţifice, jertfa posibilităţii de a străluci în istoria generală a ştiinţei. Căci întreaga muncă, zi de zi, trebuia îndreptată spre crearea mediului ştiinţific, spre a face să se înţeleagă câtă trudă şi dezinteresare cere adevărata ştiinţă şi nu „praful în ochi”. Iar munca singură nu era de ajuns ca să conducă la formarea unei Şcoli; trebuia şi modelul modelul învăţatului, care să servească drept îndreptar în viaţă urmaşilor. Alături de Spiru Haret, Domnia Voastră aţi pus temelia Şcolii Matematice Româneşti. Vă suntem adânc recunoscători pentru aceasta. Cincizeci de generaţii de elevi, la Universitate sau la Şcoala de Poduri şi Şosele, la Şcoala Normală Superioară sau la Şcolile Militare, au ascultat învăţămintele Domniei Voastre, au simţit toată căldura, toată emoţiunea Domniei Voastre în faţa frumuseţii ştiinţei şi a tainelor prin care ea poate trece din un suflet în alt suflet. Şi astfel elevii au învăţat să vă iubească. Fiindcă, departe de a fi ceva rece, cum cred necunoscătorii, ştiinţa în general şi, deci, şi matematica în particular, sunt izvor de emoţie şi de poezie. V-au iubit elevii Domniei Voastre pentru focul ce l-aţi sădit în inimile lor, pentru părinteasca dragoste cu care v-aţi apropiat de ei. Au învăţat astfel plăcerea înaltă pe care o dă modestia şi conştiinţa îndeplinirii integrale a datoriei. O linie de conduită morală se desprindea din învăţământul Domniei Voastre, alături de capitalul ştiinţific. Când numărul elevilor Domniei Voastre s-a înmulţit, ei au izbutit să se grupeze, să încerce prin sforţări unite să înscrie în ştiinţă şi numele Scolii Matematice Româneşti. Toată această activitate e învăluită în o atmosferă de iubire, respect şi recunoştinţă pentru cel care ne-a deschis porţile împărăţiei ştiinţei.

De aceea, în anul de sărbătorire a cincizeci de ani de la doctoratul Domniei Voastre, gândul tuturor a fost că singurul fel prin care vă putem manifesta veneraţia ce vă poartă toţi este de a vă închina o culegere de cercetări matematice ale noastre. Ele sunt roade ale seminţei aruncate din belşug de Domnia Voastră. Poate că gândul volumului omagial a avut şi ceva egoist din parte-ne. Am vrut să legăm pentru totdeauna şi numele noastru de al Domniei Voastre. Născut din dragoste, primiţi cu dragoste acest omagiu. Să trăiţi, Domnule Profesor!”.

Petre Sergescu este unul din fiii de seamă pe care i-a dat Mehedinţiul şi care toată viaţa a fost stăpânit de dorinţa de a reveni în locurile natale şi a face ceva pentru conjudeţenii săi. A murit în Franţa.

La trecerea sa în eternitate, marele matematician francez Paul Montel spunea: „Când ţara ta va şti din nou să aprecieze valoarea reală şi profundă a fiilor ei, va înscrie pe o stradă la Turnu-Severin, Cluj şi Bucureşti: Lui Petre Sergescu, Patria recunoscătoare”.

Valentin Cernea