Matematicianul din Severin absolvent de Sorbona şi membru al Academiei de Ştiinţe din Maryland (SUA)

Gheorghe Ţiţeica s-a născut la 27 octombrie 1873 în Turnu-Severin. Frecventează o grădiniţă din oraş aparţinând unei colonii germane. În 1885 absolvă clasele primare cu „premiul cu cunună”. În acelaşi an se înscrie la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova, unde din cel de-al doilea an i se acordă bursa „Eufrosin Poteca”.

În 1892, în cadrul Colegiului apare „Revista şcoalei”, în paginile căreia Ţiţeica conduce rubrica de matematică şi publică studii de critică literară şi filosofie. La 1 septembrie 1892 absolvă Colegiul, reţinând atenţia examinatorilor. Reuşeşte, ca bursier, la Şcoala Normală Superioară din Bucureşti. Se înscrie în acelaşi timp şi la Facultatea de Ştiinţe – secţia matematică – a Universităţii Bucureşti, unde are ca profesori pe David Emmanuel, Spiru Haret, Constantin Gogu, Dimitrie Petrescu şi generalul Lahovary.

Împreună cu 18 profesori de matematică pune, în 1894, bazele Societăţii „Amicii ştiinţelor matematice”, devenind preşedinte, iar Spiru Haret vicepreşedinte.

În 1895 apare un volum cuprinzând studiile dezbătute în societate, sub îngrijirea lui Ţiţeica. Frecventează şi cursul de vioară al maestrului Dumitrescu. Îniunie 1895 obţine diploma de licenţiat în matematică. În noiembrie acelaşi an intră în redacţia revistei „Gazeta matematică”, unde va rămâne colaborator şi membru până la moarte. Este numit profesor suplinitor la Seminarul Teologic „Nifon” din Bucureşti. Tot în 1895 se prezintă la concurs pentru ocuparea catedrei de matematică de la Galaţi.

Obţine o bursă şi pleacă la Paris, unde, între 1896-1899 urmează cursurile Şcolii Normale Superioare şi ale Facultăţii de Ştiinţe de la Sorbona. Aici are colegi pe viitorii oameni de ştiinţă Henri Lebesgue şi Paul Montel.

În 1897 îşi trece examenul de licenţiat în matematică, calificat primul în faţa unei comisii compusă din: Poincare, Andoyeri, Darboux, cu certificat de astronomie, mecanică raţională, calcul diferenţial şi integral.

La 1 noiembrie 1899 este numit profesor suplinitor la catedra de calcul diferenţial şi integral la Universitatea Bucureşti. Începând cu 1900 devine profesor agreat la catedra de geometrie analitică şi trigonometrie sferică, al cărei titular fusese C. Gogu.

Din 1903 devine profesor titular la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti. Profesor suplinitor (1925) şi titular din 1928 la Şcoala Politehnică din Bucureşti. În octombrie 1905, împreună cu profesorul universitar G. G. Longinescu pune bazele revistei „Natura”.

În1925, împreună cu D. Pompeiu editează la Cluj revista „Mathematique”, de care apoi se va ocupa, în mod deosebit, fostul său elev, viitorul matematician Petre Sergescu, originar tot din Turnu-Severin. Continuă colaborarea la „Gazeta matematică”, fiind o prezenţă de prestigiu în paginile revistei.

Membru corespondent al Academiei Române din 1909, membru titular din 1913, vicepreşedinte al Secţiunii Ştiinţifice a Academiei (1922-1925), iar din 1928 vicepreşedinte al acestui înalt for ştiinţific.

Din 1929 secretar general al Academiei Române, funcţie pe care o deţine până la sfârşitul vieţii. În 1923 publică lucrarea „Geometria diferenţială proiectivă a reţelelor”.

În 1930 este ales membru al Academiei de Ştiinţe din Maryland (SUA), apoi membru al Societăţii de Ştiinţe din Liege din 1934, an în care este proclamat doctor honoris causa al Universităţii din Varşovia. A contribuit, hotărâtor, după 1919, la organizarea Universităţii din Cluj. Decan al Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti în perioada 1911-1923.

A fost, în mai multe rânduri, preşedinte al Societăţii Matematice din România; preşedinte al Asociaţiei Române pentru Înaintarea şi Răspândirea Ştiinţelor; vicepreşedinte al Societăţii Politehnica din Bucureşti (1931-1939) şi o lungă perioadă de timp membru al Consiliului Superior al Ministerului Instrucţiunii Publice. A ţinut lecţii la Facultatea de Ştiiinţe din Paris (Sorbona, 1926, 1930, 1937). De asemenea a ţinut cursuri şi la Universitatea din Bruxelles (1926) şi Roma (1927).

Gheorghe Ţiţeica ne-a lăsat o operă ştiinţifică de excepţie, trainică şi originală, care cuprinde peste 400 lucrări, din care 96 sunt memorii ştiinţifice, majoritatea îmbrăţişând domeniul geometriei diferenţiale. Numai în „Gazeta matematică” a propus 121 de probleme şi a publicat 34 de articole de geometrie elementară şi analitică în special.

Opera sa este întregită, pe parcursul anilor, cu lucrări de permanentă referinţă: „Geometrie differentielle projective de reseaux” (1929); „Introduction a la geometrie differentielle projective des curbes” (1931); „Vocabular matematic” (1924); „Culegere de probleme de geometrie” (1929); „Curs de geometrie analitică” (1931); „Culegere de probleme de geometrie analitică” vol. I-II (1939-1944).

Este considerat ca deschizător de drumuri în geometria diferenţială proiectivă şi afină, ca iniţiator şi cercetător în domeniul geometriei centro-afine. A fost un mare pedagog, un cugetător moral.

Opera sa de înaltă valoare ştiinţifică este citată în numeroase tratate şi enciclopedii de renume.

A încetat din viaţă la 5 februarie 1939 în Bucureşti.

Valentin Cernea