Mașinile abandonate, noi reguli

Cirjan_masiniMașinile fără stăpân și cele abandonate fie în parcările publice fie pe străzi reprezintă de ani de zile o problemă deoarece ocupă locurile de parcare și așa insuficiente pentru mașinile din municipiul Drobeta Turnu Severin.

„Legislația până acum punea reprezentanții primăriei în situația de a nu avea mijloace legale să dispună ridicarea acestor mașini fără stăpân sau abandonate, fiind suficient pentru proprietari să prezinte dovada plății la zi a impozitelor locale la mașini, chiar dacă în fapt acestea erau nefolosite de ani de zile.
Conform noilor modificări legislative, se scurtează termenul de la 1 an la 6 luni a perioadei în care un vehicul e considerat abandonat și proprietarii acum trebuie, pe lângă impozitele plătite la zi, să prezinte dovada deținerii inspecției tehnice periodice valabile pentru mașina respectivă.
De asemenea, procedura de ridicare a mașinilor fără stăpân și a celor abandonate este simplificată iar anumite termene legale sunt scurtate, urmând ca în perioada următoare să apară normele metodologice prin care să se poată pună în aplicare noile prevederi.
Aceste modificări va duce la o mai mare eficiență a Poliției Locale în a identifica și ridica mașinile fără stăpân și a celor abandonate care ocupă domeniul public iar pentru severineni înseamnă mai multe locuri de parcare, și așa insuficiente”, a declarat viceprimarul Daniel Cîrjan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *