Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a făcut câteva precizări, în cadrul unei conferinţe de presă, în legătură cu stadiul furnizării agentului termic în oraş. Astfel, Screciu a spun că în acest moment toate punctele termice din oraş sunt deschise, în prezentz existând 3 avarii în Zona Aluniş, unde cel târziu mâine se va rezolva această problemă. „Am luat o reţea cu multe probleme, sunt zone unde nu a renovată. De aceea au apărut probleme, însă mergem înainte. Îi rog pe severineni să dea dovadă de înţelegere, pentru că facem tot ce putem ca în scurt timp să remediem aceste defecţiuni. De asemenea, o altă problemă este aceea că sunt multe racorduri în regie proprie. Acestea nu sunt nici la RAAN, nici Primărie. Acestea nu au fost predate către RAAN, iar ele făcându-se în regie proprie, noi suntem puşi în imposibilitatea de a putea plăti bani”, a declarat Marius Screciu.
Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin a făcut referiri şi la furnizarea apei calde, spunând că în începând cu 1 decembrie se va furniza apa caldă în municipiu. „În perioada următoare vom da drumul la cel de-al doilea cazan, care va furnniza apa caldă. Sunt anumite probleme, pe care le le vom rezolva. De la 1 decembrie severinenii vor avea apă caldă”, a mai adăugat primarul.
Marius Screciu a mai spus că o problemă mare o constituie ajutorul pe care îl aşteaptă de la Guvern pentru subvenţionarea agentului termic în municipiu. În acest moment Primăria Drobeta Turnu Severin are bani pentru furnizarea agentului termic doar până la sfârşitul anului. „Avem nevoie de bani să susţinem subvenţia. Sperăm ca Guvernul Cioloş va găsi la rectificare acei 20 milioane de lei de care avem nevoie pentru a trece cu bine toată iarna. Aşa cum Guvernul Ponta a găsit anul trecut banii necesari pentru acoperirea subvenţiei, sper ca şi Guvernul Cioloş să gasească aceşti bani”, a conchis Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin.
Mircea Popescu