Lena Sterea, vicecampioană mondială la ABU DHABI 2023, Emiratele Arabe Unite

Lena Sterea, antrenor-profesor de Judo la CSM Drobeta Turnu Severin, sportiv în activitate și arbitru internațional, a devenit vicecampioană mondială la Campionatul Mondial dedicat veteranilor care s-a desfășurat la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie 2023.

La această competiție, Lena Sterea a concurat la categoria 57 de kilograme și a obținut medalia de argint. Trebuie amintit că aceasta este și singura medalie obținută de România la acest Campionat Mondial de judo dedicat veteranilor.
Lena Sterea este campioană mondială de 6 ori la veterani și europeană de 7 ori.

„Nu a cântat imnul, dar am rămas pe podium. Și am adus singura medalie pentru România la această ediție a mondialelor. Este o motivație mare de a continua să mă pregătesc pentru că mi-am propus zece titluri mondialele“, a declarat Lena Sterea la scurt timp după coborârea de pe podium.

Mircea Popescu