Irina Zoican, la depunerea jurământului ca primar al comunei Balta: „Sunt convinsă că proiectele propuse vor deveni realitate. Sunt ambițioasă, hotărâtă și energică”

Irina_Zocan_primarIrina Zoican a depus astăzi, 24 octombrie 2020, jurământul ca primar al comunei Balta, după ce la alegerile locale din data de 27 septembrie a fost alesă primarul acestei comune.

La ceremonia depunerii jurământului, au mai participat din partea PMP Mehedinți, partid din partea căruia a fost aleasă primar, Ion Cupă, deputat și vicepreședinte național al PMP, Emilian Vîlcu, primarul ales al comunei Prunișor, Georgeta Stelescu, secretar general al PMP Mehedinți, Dumitru Cioană, secretar executiv.

„Azi am depus jurământul pentru mandatul de PRIMAR al comunei Balta. Mulțumesc tuturor pentru încredere! Aceasta este echipa de lucru pentru cei 4 ani de mandat și sunt convinsă că proiectele propuse vor deveni realitate. Sunt ambițioasă, hotărâtă și energică”, a declarat Irina Zoican.

Irina_Zocan_primar1La rândul său, deputatul Ion Cupă și-a exprimat convingerea că Irina Zoican, noul primar al comunei Balta, va duce la îndeplinire proiectele propuse în beneficiul locuitorilor acestei comune.

„Am participat astăzi la învestirea în funcția de primar a comunei Balta a doamnei Irina Zoican, un om excepțional și o colegă de partid pe care te poți baza întotdeauna. Sunt convins că oamenii din Balta își vor da seama repede că au făcut alegerea cea bună pentru localitatea lor. Îi doresc și de aici mult succes pentru a realiza toate proiectele bune pe care știu că le are pentru dezvoltarea comunității. Felicitări și mult succes, doamna primar Irina Zoican!”, a declarat Ion Cupă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *