În perioada 22-26 aprilie 2019 la Drobeta Turnu Severin va avea loc cea de-a XXXXII-a ediție a Olimpiadei Naționale de Istorie. Este pentru prima dată când județul Mehedinți este gazda Olimpiadei Naționale de Istorie.
Organizarea unei astfel de competiții școlare presupune un mare efort. Este vorba despre un număr de aproximativ 350 de persoane, constând în elevi, profesori însoțitori, dar și membri ai Comisiei centrale, care vor sta 5 zile în Drobeta Turnu Severin.
Potrivit site-ului Olimpiadei, cei mai mulți dintre elevi și profesori vor fi cazați la Hotelul „Traian, respectiv 170, la Hotel „Continental” vor fi cazați 160, iar la Hotel „Severin” – 60. Toți elevii și profesorii care îi însoțesc vor ajunge în Drobeta Turnu Severin în ziua de marți, 23 aprilie 2019.
Membrii Comisiei centrale, care vor ajunge la Drobeta Turnu Severin cu o zi înainte, respectiv 22 aprilie 2016, vor fi cazați pe toată perioada Olimpiadei la Hotel „Flora”.
Susținerea probei de concurs va avea loc miercuri, 24 aprilie, la Colegiul Național „Traian”, între orele 10.00-13.00, iar rezultatele finale se vor afișa a doua zi, la orele 20.00.
Vineri, începând cu orele 11.00, la Palatul Culturii „Teodor Costescu” va avea loc festivitatea de premiere.
Pe tot parcursul Olimpiadei Naționale de Istorie, elevii și profesorii lor vor vizita obiective istorice și turistice din municipiul Drobeta Turnu Severin și vor face excursii pe Clisura Dunării.