Funcţionar din administraţia publică locală: „Este mult mai ieftin în Grecia decât pe Clisura Dunării”

Clisura_DunariiJudeţul Mehedinţi are un imens potenţial turistic, însă insuficient valorificat. Zona din judeţ cu cel mai mare potenţial turistic este evident Clisura Dunării, un loc mirific care poate contribui la dezvoltarea turistică a judeţului şi poate atrage foarte mulţi turişti.

În realitate nu este aşa, pentru că unităţile de cazare din Clisura Dunării au preţuri foarte mari, iar calitatea serviciilor este foarte proastă. Cel puţin aşa a reieşit în urma unei întâlniri care a avut loc la Drobeta Turnu Severin şi care a avut ca scop, printre altele, tocmai prezentarea oportunităţilor turistice ale judeţului Mehedinţi.

Un funcţionar din cadrul administraţiei publice locale s-a plâns de faptul că, deşi avem un mare potenţial turistic în Clisura Dunării stăm prost la calitatea serviciilor. „Este mult mai ieftin în Grecia decât pe Clisura Dunării, unde este foarte scump, iar serviciile foarte proaste. Nu există o politică în măsură să ducă la dezvoltarea serviciilor. Stăm foarte prost la calitatea serviciilor”, a declarat acesta.

Alţi participanţi s-au plâns şi de faptul că în unităţile de cazare de pe Clisura Dunării există şi o lipsă acută de personal.

Mircea Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *