Festivalului naţional de muzică uşoară „Iulian Andreescu”, la cea de-a XIII-a ediţie

Festival_AndreescuÎn perioada 12-13 octombrie 2017 va avea loc cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului naţional de muzică uşoară „Iulian Andreescu”. Evenimentul este organizat de către Centrul Cultural „Nichita Stănescu”, sub egida Consiliului Judeţean Mehedinţi.

Festivalului naţional de muzică uşoară „Iulian Andreescu” va avea loc la Sala de spectacole a Palatului Culturii „Teodor Costescu” din municipiul Drobeta Turnu Severin, intrarea fiind liberă, iar ca invitat în recital va fi Nicoleta Nucă, cunoscută interpretă de muzică uşoară.

Festivalul va debuta joi 12 octombrie ora 11.00 cu preselecţia concurenţilor, tot în aceeaşi zi, începând cu orele 19.00, este concursul de interpretare, iar a doua zi, vineri 13 octombrie 2017, va avea loc începând cu orele 19.00 Gala Laureaţilor. Se pot înscrie în concurs persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi 30 de ani, iar fiecare judeţ participant va trimite un număr de 1 – 2 concurenţi. Taxa de înscriere în concurs este de 50 lei.

Interpreţii de muzică vor pregăti pentru concurs două piese, una din repertoriul românesc şi una din repertoriul internaţional sau ambele româneşti. Înscrierile se fac în baza unui formular de înscriere completat şi trimis la Secţia de Arte din strada I.C. Brătianu, nr 7, din Drobeta Turnu Severin, sau la e-mail: centrul_cultural@yahoo.fr, cu menţiunea „concurent la festivalul Iulian Andreescu”.

Juriul festivalului va fi stabilit de organizator, iar preşedintele desemnat de organizator este cunoscutul realizator de emisiuni radio-tv, Titus Andrei. Premiile impozabile pentru cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului naţional de muzică uşoară „Iulian Andreescu” sunt: Marele Premiu, Premiul I, Premiul II, Premiul III, Menţiune, Premiul Special, însă organizatorul lasă la latitudinea juriului dreptul de a nu acorda anumite premii sau de a modifica denumirea acestora. „Festivalul naţional de muzică uşoară «Iulian Andreescu» a devenit deja unul de tradiţie ajuns la ediţia a XIII-a. Este singurul festival de muzică uşoară din Oltenia. Ca în fiecare an, festivalul este organizat de către Centrul Cultural «Nichita Stănescu» şi Secţia Arte, sub egida Consiliului Judeţean Mehedinţi. Festivalul a avut cu fiecare ediţie o participare importantă din punct de vedere calitativ, în sensul că toţi cei care au câştigat trofeul au participat după aceea şi au câştigat importante distincţii la cunoscute emisiuni de televiziune, cum ar fi Vocea României sau X Factor, festivalul nostru fiind o rampă de lansare pentru marile scene din ţară şi nu numai. Îi invit pe severineni şi mehedinţeni să participe în număr cât mai mare la acest eveniment, mai ales că prin acest festival cinstim memoria celui care a fost profesorul şi compozitorul Iulian Andreescu, o mare personalitate a culturii mehedinţene, cu care noi ne mândrim”, a declarat Doina Durdan, şeful Secţiei Arte a Centrului Cultural „Nichita Stănescu”.

Mircea Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *