Dosar de politician mehedintean: Viorel Palasca, cel mai tanar prefect al judetului Mehedinti

Viorel_Palasca

Viorel Palaşcă a fost liberalul mehedinţean care a obţinut cele mai multe funcţii alese sau numite. S-a înscris la începutul anilor ’90 în PNL Mehedinţi.

La vârsta de 34 de ani a fost numit prefect al judeţului Mehedinţi, în anul 1996, când CDR a câştigat alegerile şi a intrat la guvernare. A stat în funcţie până în anul 2000, când a fost ales vicepreşedinte al CJ Mehedinţi din postura de consilier judeţean ales pe lista PNL Mehedinţi, funcţie pe care a deţinut-o până la alegerile locale din anul 2004. Din anul 2005 a fost numit secretar general al Ministerului Economiei şi Comerţului.

La alegerile parlamentare din anul 2008 a fost ales deputat din partea PNL Mehedinţi pe Colegiul uninominal 3 Camera Deputaţilor. La alegerile din anul 2012 a fost reales deputat pe acelaşi colegiu, de data aceasta candidând din partea USL Mehedinţi.

Din punct de vedere politic, Viorel Palaşcă a fost un politician cam inconsistent. Prima dată a demisionat din PNL Mehedinţi în anul 2001, înscriindu-se în PD Mehedinţi. A stat foarte puţin timp în acest partid, în cele din urmă revenind în PNL Mehedinţi, unde a deţinut de-a lungul anilor funcţii în conducerea sa.

A candidat o singură dată pentru funcţia de preşedinte al PNL Mehedinţi, în anul 2009, fiind învins de preşedintele liberal în funcţie la acea dată, Liviu Mazilu.

În vara anului 2014 a părăsit PNL Mehedinţi, fiind numit coordonatorul nucleului de constituire în judeţ a PLR Mehedinţi. Ulterior a fost numit preşedinte al PLR Mehedinţi. În prezent este preşedinte al ALDE Mehedinţi, alianţă formată din PNL Mehedinţi şi PC Mehedinţi.

Mircea Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *