Doinita_Chircu_PNL_Orsova

Doiniţa Mariana Chircu şi-a asumat candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Orşova, angajându-se cu toată determinarea şi forţa în această bătălia electorală. Din acest punct de vedere, este de apreciat nu atât hotărârea sa de a câştiga funcţia de primar al municipiului Orşova, cât mai cu seamă dorinţa sa de a aduce o schimbare în bine pentru acest oraş şi locuitorii săi. Doiniţa Chircu doreşte prin obţinerea funcţiei de primar al acestui oraş să propună un program administrativ realist, o nouă viziune de exercitare a actului administrativ.

Domnia Sa cunoaşte foarte bine problemele cu care se confruntă orşovenii, nevoile şi aşteptările acestora, după mandatele succesive în care cei care au condus destinele acestui municipiu nu s-au ridicat la nivelul dorit de locuitori.

Doamna Chircu ştie nu doar aceste neîmpliniri, dar şi problematica socială şi economică a Orşovei, problemele acute cu care se confruntă.  Dânsa vine în faţa alegătorilor cu o ofertă electorală realistă, coerentă, în concordanţă cu nevoile acestui municipiu şi a locuitorilor săi. Pentru că Orşova are nevoie, în primul rand, de o nouă viziune administrativă, de o mai mare implicare a autorităţii publice locale, dar şi de proiecte administrative în măsură să contribuie la dezvoltarea acestui frumos oraş dunărean sub toate aspectele. Mai ales că are de partea sa indolenţa celor care s-au aflat în fruntea administraţiei publice orşovene, a situaţiei politice ingrate din această localitate, unde divergenţele dintre liderii politici s-au manifestat din plin.

Într-o astfel de situaţie, Doiniţa Chircu porneşte cu prima şansă pentru câştigarea funcţiei de primar al municipiului Orşova. Va fi însă o competiţie dificilă, la finalul căreia doamna Chircu are toate şansele să câştige funcţia de primar al municipiului Orşova. Depinde însă foarte mult de mesajul electoral transmis, de felul în care orşovenii înţeleg şi îşi asume programul său administrativ.

Doiniţa Chircu are resursele interioare pentru a se lupta astfel încât să convingă cetăţenii acestui municipiu de valiabilitatea programului său pentru nevoile şi necesităţile acestui oraş dunărean. În acelaşi timp are convingerea că orşovenii îşi doresc, după mulţi ani, o altă modalitate de a face administraţie, una mai aproape de cetăţean şi de nevoile sale.

Doiniţa Chircu este, fără îndoială, un candidat optimist, implicat, care crede în şansa sa şi în programul cu care vine în faţa alegătorilor. Dar mai ales are convingerea că Orşova poate avea un alt destin, iar Doiniţa Chircu doreşte o schimbare în bine prin oferta sa electorală. Cu siguranţă, orşovenii îşi doresc această schimbare la nivelul administraţiei publice locale, iar ei sunt singurii care pot alege această viziune administrativă pe 5 iunie, prin votul introdus în urnă.

Doiniţa Chircu are o forţă interioară, dar mai cu seamă o voinţă impresionată în a-şi prezenta convingător ceea ce doreşte să facă bun pentru Orşova, astfel încât alegătorii să-i acorde votul de încredere. Domnia Sa a înţeles că, pentru a câştiga, trebuie să adopte o strategie electorală in interesul cetăţenilor, una în care să convingă un număr cât mai mare de alegători că programul şi viziunea sa administrativă sunt mai bune decât cele ale contracandidaţilor săi.

Însă doamna Doiniţa Chircu mai beneficiază în această competiţie electorală nu doar de voinţa sa remarcabilă şi de forţa sa de convingere, ci şi de dezamăgirile provocate de cei care au condus acest oraş şi nu au realizat mai nimic.

Doiniţa Chircu are anvergură de învingător şi poate câştiga Primăria municipiului Orşova nu pentru un orgoliu personal, ci pentru binele acestui oraş, pentru binele locuitorilor săi şi pentru o mare şansă – şansa începutului unei dezvoltări sub toate aspectele.

Mircea Popescu