Doi ani de la dispariţia unei frumoase actriţe din Mehedinţi: Mariella Petrescu

Mariella_PetrescuPe 11 noiembrie se împlinesc doi ani de zile de la dispariţia unei frumoase şi talentate actriţe din judeţul Mehedinţi.

Mariella Petrescu, pe numele real Marinela Petrescu, s-a născut la 8 martie 1943 în localitatea Bobaiţa, judeţul Mehedinţi. A absolvit Secţia de Actorie a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale” (“IATC”) din Bucureşti în 1964, la clasa prof. Jules Cazaban, asistenţi Victor Moldovan şi Cornel Todea.

A fost repartizataă la „Teatrul Tineretului” din Piatra-Neamţ, unde a stat însă numai un an, venind la Teatrul “Lucia Sturdza Bulandra”, în 1965.

A fost căsătorită cu colegul ei de la clasa de actorie, Dan Necşulea, devenit regizor la “Televiziunea Româna”, de care a divorţat.

A părăsit România în anul 1974, stabilindu-se în Statele Unite ale Americii, unde s-a recasatorit cu un american şi unde n-a mai profesat ca actriţă.

Mariella Petrescu a murit pe 11 noiembrie 2015 la Philadelphia, USA.

A jucat în filmele: “A fost prietenul meu” (1963) – Irina; “Dragoste la zero grade” (1964) “Balul de sâmbătă seara” (1968) – Raluca; “Ciuta” (1970); “Idolul si Ion Anapoda” (1971); “Haiducii lui Şaptecai” (1971) – Sevastita; “Astă seară dansăm în familie” (1972) – Alice; “Un august în flăcări” (1973); “Tăticul” (1974); “Păcală” (1974) – Păcăliţa.

Mariella Petrescu a jucat în patru filme regizate de marele regizor mehedinţean, Geo Saizescu.

Este memorabilă scena din filmul “Balul de sâmbătă seara”, regizat de Geo Saizescu, în care Mariella Petrescu şi marele actor Sebastian Papaiani se plimbă pe Insula Ada-Kaleh cu puţin timp înainte ca insula să fie scufundată. Tot în acest film Mariella Petrescu a realizat cea mai erotică secvenţă, atunci când iese complet dezbrăcată din apa Cernei.

Mariella_Petrescu1
Valentin Cernea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *