Dobrota Valentina-Gabriela – primarul care poate relansa economic Severinul

dobrota2Dobrotă Valentina-Gabriela, candidatul PMP Mehedinţi pentru funcţia de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, a desfăşurat o campanie electorală impecabilă, reuşind, într-un timp relativ scurt, să se facă cunoscută şi apreciată în rândul severinenilor. Este singurul candidat care are experienţa şi expertiza necesară de a propune o strategie realistă de dezvoltare economică a municipiului Drobeta Turnu Severin prin atragerea de investiţii şi crearea de locuri de muncă.

A demonstrat aceste aptitudini în toată activitatea profesională pe care a desfăşurat-o până în prezent în cadrul societăţilor comerciale pe care le-a condus sau pe care le-a salvat de la faliment. A demonstrat aceste abilităţi cu ocazia dezbaterii organizate în oraşul nostru având ca tema “Proiecte, investitii, strategii de dezvoltare durabile pentru Drobeta Turnu Severin si Mehedinti”, întâlnire la care a invitat investitori străini şi firme de consultanţă pentru a identifica posibilităţile şi oportunităţile de dezvoltare a municipiului Drobeta Turnu Severin şi a judeţului Mehedinţi.

Dobrotă Valentina-Gabriela este candidatul care ştie cel mai bine de ce are nevoie municipiul Drobeta Turnu Severin în acest moment şi are forţa şi capacitatea de a se implica hotărâtor şi responsabil pentru a produce adevărata schimbare de care are nevoie Drobeta Turnu Severin. Severinul are nevoie în primul rând de o strategie viabilă de dezvoltare economică şi de crearea de locuri de muncă pentru a aduce bunăstarea locuitorilor săi. „Am creat prin munca mea 16 – 17 mii de locuri de muncă. Trebuie să ne implicăm. Sunt sigură că noi împreună vom reuşi să schimbăm ceva în oraşul acesta care se îndreaptă spre o direcţie greşită. Vă invit să facem locuri de muncă şi o administraţie în slujba cetăţeanului. Să facem Cetatea Severinului un loc mai bun!”, declara Dobrotă Valentina-Gabriela cu prilejul lansării candidaturii sale, alături de preşedintele Traian Băsescu.

Acesta a fost, de altfel, şi lait-motivul campaniei sale electorale, efort prin care Dobrotă Valentina-Gabriela a încercat şi a şi reuşit, într-o mare măsură, să convingă cetăţenii municipiului Drobeta Turnu Severin că există posibilităţi reale şi sigure de dezvoltare, că oraşul poate avea un alt destin dacă în fruntea sa sunt oameni competenţi, morali şi responsabili.

Dobrotă Valentina-Gabriela are, de asemenea, ca om, o mare nobleţe sufletească. Ea iubeşte acest oraş la fel ca noi toţi şi doreşte să se implice pentru a face ceva pentru el, pentru a-şi aduce o cantribuţie substanţială la dezvoltarea sa. Tocmai de aceea a acceptat această provocare de a candida pentru funcţia de primar al Severinului. Dobrotă Valentina-Gabriela este diferită de alţi contracandidaţi prin aceea că nu doreşte nimic pentru propria persoană, nici măcar orgoliul de a fi primar. Are tot ce-i trebuie ca urmare a muncii depuse în cadrul unităţilor economice pe care le-a creat sau pe care le-a făcut profitabile după ce le-a salvat de la faliment. Însă, ca cetăţean al municipiului Drobeta Turnu Severin, o doare faptul că oraşul în care locuieşte nu oferă posibilităţile ca cetăţenii săi să ducă un nivel de trai ridicat. O doare faptul că Drobeta Turnu Severin şi judeţul Mehedinţi au un imens potenţial de dezvoltare economică, care nu este valorificat eficient pentru a aduce prosperitatea dorită. Dobrotă Valentina-Gabriela doreşte să valorifice acest potenţial, să identifice acele posibilităţi prin care Severinul să se poată dezvolta pe toate palierele: economic, turistic, social, cultural.

Pentru toate acestea componente de dezvoltare, Dobrotă Valentina-Gabriela are capacitatea, experienţa şi forţa pentru a veni cu soluţii concrete, viabile şi realiste. Important este ca şi severinenii să-şi dorescă acest lucru, să o susţină pe Dobrotă Valentina-Gabriela în acest demers al ei.

Indiferent de rezultatul votului de duminică, Dobrotă Valentina-Gabriela va rămâne alături de severineni şi va continua proiectele pe care le-a început sau pe care doreşte să le dezvolte pentru Drobeta Turnu Severin. Şansele ca acestea să fie realizat mai repede şi la o altă dimensiune sunt însă mult mai mari din postura de primar al municipiului Drobeta Turnu Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *