Iancu-BarneanuIancu Bârneanu s-a născut la 15 septembrie 1914 în localitatea Şişeşti, judeţul Mehedinţi. A urmat clasele primare în satul natal, apoi cursul inferior, adică clasele I, II, III, IV, la Liceul “Traian” din Drobeta Turnu Severin şi pe cel superior, adică clasele V, VI, VII, VIII, la Liceul “Fraţii Buzeşti” din Craiova.

A continuat studiile la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti, unde i-a avut, între alţii, ca profesori pe: George Călinescu, Tudor Vianu, N. Cartojan, iar între colegii deveniţi ulterior autorităţi ştiinţifice pe Alexandru Piru.

După absolvire a devenit profesor la Liceul “Traian” din Drobeta Turnu Severin, pe atunci dintre cele mai renumite licee din România. În anii de studiu la Liceul “Fraţii Buzeşti” din Craiova a colaborat la revista şcolară de jocuri şi literatură intitulată “Cinel-Cinel”. Activitatea sa a culminat în 1935 prin publicarea la revista “Ramuri” a unui volumaş de Schiţe şi amintiri care a fost primit excelent de critica timpului respectiv. Aşa cum a declarat autorul, Iancu Bârneanu: “Am avut o fericită viaţă de elev. Cea mai productivă perioadă din viaţă.”

Şi ca student la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de litere şi filozofie, a continuat activitatea literară, publicând regulat la “Universul literar”, culegând folclor pentru revista “Izvoraşul” apărută în Turnu-Severin (mai precis în comuna Bistriţa, învecinată cu oraşul Turnu-Severin), sporadic la “Ramuri” şi la alte reviste.

A cutreierat ţara prin multe părţi cu colective de scriitori, având fericirea să citească din lucrările sale alături de Ionel Teodoreanu, Mircea Eliade, Toma George Maiorescu, Alexandru Iacobescu, Nicolăescu Plopşor, Radu Demetrescu-Gyr (un mare om de spirit), Virgil Carianopol, Ion Th. Ilea, Traian Lalescu (matematician), etc. Mai trebuie amintit faptul că în perioada cât a fost elev în Craiova a jucat în mai multe piese de teatru şi a recitat zeci de poezii pe scena Teatrului Naţional din localitate, iar la o şezătoare literară a fost ovaţionat îndelung. Marele scriitor Ionel Teodoreanu, care conferenţiase, i-a oferit o carte în amintirea momentului.

Într-o bună zi a pătruns, cu foarte mare greutate, la Academia Română şi a avut bucuria să-l vadă şi să-l audă pe Lucian Blaga ţinând un teribil discurs de intrare în marele for de cultură, aşezându-se pe scaunul ocupat cu mult timp în urmă de George Coşbuc. A mai colaborat la revistele “Universul” şi “Universul Literar”, unde prezenta, o data pe lună o lucrare, la “Provincia”, “Ramuri”, “Şcoala Mehedinţiului”, “Izvoraşul”, “Sanitarul” ş. a., participând la unele cenacluri şi şezători literare.

A debutat editorial în 1935 cu placheta de proză scurtă “Amintiri”, apărută la Fundaţia Culturală Regală “Principele Carol” din Craiova. Este singura carte apărută în timpul vieţii, căci celelalte, scrise în timpul comunismului, deşi predate (unele) editurilor, au rămas în manuscris. Cauzele sunt de aflat în politica editorială de atunci care manifesta reticenţe în a valorifica opera unui scriitor ce fusese deportat în Bărăgan.

Ca profesor la Liceul “Traian”, din septembrie 1941 până la 31 august 1946, a avut satisfacţia multor realizări, dintre care menţionăm editarea revistei “Carnetul Literar”, imediat după 1944, timp de un an, act de curaj, căci în ţară nu se mai edita nimic la acea vreme.

A avut, de asemenea, fericirea să fie singurul tânăr profesor, alături de înalte personalităţi didactice severinene, profesori ai liceului ca: C. D. Ionescu, Popescu-Sura, Dimitrie Dicu, C. Danciu, Aristide Mâţulescu, Zarnea, Rezmeriţă, Stoenescu, Papadopol, Avachian, şi alţii. Deşi se simţea mic pe lângă dânşii, în modestia sa şi, totuşi, acestia îl apreciau, căci l-au pus, printr-o hotărâre colectivă, să conducă timp de doi ani de zile atât biblioteca vastă a liceului, cât şi internatul de elevi din clădirea unde este azi Muzeul Regiunii Porţilor de Fier.

Între anii 1946-1951 a condus Gimnaziul Unic din satul natal, reuşind să facă din această şcoală o şcoală fruntaşă. A plecat în 1946 de la Liceul “Traian” cu mare părere de rău, dar a făcut acest lucru fiind îndemnat de academicianul Gheorghe Ionescu-Şişeşti, fiu al locului şi unchiul său. Împreună cu el a mers şi soţia sa, profesoara de matematică Aurora Bârneanu, cu studii făcute în Germania la Düsseldorf.

Între anii 1951-1956 a fost deportat în Bărăgan împreună cu toată familia unde a îndurat mari greutăţi având şi doi copii mici, dar cu timpul s-au acomodat, au fost numiţi profesori atât el, cât şi soţia la noua şcoală generală înfiinţată. Iancu Bârneanu a fost numit şi director al acestei şcoli şi a predat şi ore de limba şi literatura română, iar soţia sa, profesoara Aurora Bârneanu, a predat matematica. Deşi condiţile de lucru erau foarte grele, totuşi au reuşit să obţină rezultate bune cu elevii de la această şcoală.

În 1956 revine la şcoala generală din Şişeşti, unde este reconfirmat director şi unde va continua munca didactică în condiţii grele din cauza presiunii autorităţilor în direcţia ideologizării şi politizării activităţii didactice.

Moartea în 1958 a soţiei într-un tragic accident în autobuzul ce o ducea spre Turnu- Severin spre aş vizita soţul internat a fost o lovitură nemiloasă a destinului pentru profesorul Iancu Bârneanu.

A rezistat cu mari eforturi acestei catastrofale lovituri şi, în 1961, s-a reîntors la Turnu-Severin tot ca profesor de limba română la Casa de copii şi, în următorii trei ani de greutăţi inerente, a reuşit să realizeze un lucru mare: să se apropie de sufletele acelor copii sărmani, să-i câştige şi să le câştige dragostea, să aibă în el un prieten, un părinte, încât fiecare să treacă mai uşor peste o perioadă sumbră din viaţa lor de copii orfani. Apoi a predat limba română la Şcoala Generală nr. 6 din Drobeta Turnu Severin până în luna noiembrie 1974 când a ieşit la pensie, la vârsta de 60 de ani, după o carieră îndelungată de 35 de ani.

Profesorul arădean Virgiliu Bradin, poet, critic şi istoric literar, a fost preocupat, printre altele, de o binevenită restituire literară, aceea a cărtilor profesorului şi scriitorului severinean Iancu Bârneanu, pe care restrişti ale vremurilor le-au împiedicat, cu o singură excepţie, să apară în timpul vieţii. Nu mai puţin de 5 titluri de cărţi ale scriitorului severinean au apărut după moartea acestuia, din 2013 încoace la Editura Promun din Arad în colecţia “Restituiri”.

Ele au fost editate sub îngrijirea fiului cel mare al scriitorului, profesorul Gheorghe Bârneanu din Turnu-Severin, căruia i-au fost încredinţate manuscrisele. Este vorba de un volum de proză scurtă, “Răscruce de hotar”, amintiri, povestiri, un altul de nuvele, “Ochii diavolului”, de două romane, “Vârtopul” şi “Blestemul”, în fine, unul de versuri, “Biografie lirică”. Virgiliu Bradin a mers mai departe ordonându-şi studiile critice scrise ca postfeţe şi prefeţe pe care le-a reunit într-o carte cu titlul “Iancu Bârneanu (1914-1996) aspiraţie şi destin”.

Un amănunt interesant din biografia sa este faptul că, după ce a luat licenţa, lui Iancu Bârneanu i s-a oferit ocazia să studieze la fost Şcoală Normală Superioară, menită să pregătească intelectuali de elită. A intrat la această şcoală împreună cu colegi eminenţi, dintre care doi sunt astăzi universitari (unul dintre colegi a fost prof. univ. dr. Alexandru Piru, fost decan al Facultăţii de filologie din Craiova şi director al revistei Ramuri).

Aici, printr-o activitata lăudabilă, a avut fericirea să i se strângă cu căldură mâna de către una dintre somităţile intelectualităţii româneşti şi universale, matematicianul, profesorul Pompei, director onorific al acestei şcoli. A trecut examenul de absolvire la această şcoală, după doi ani de studii, al doilea din cei 105 candidaţi, viitori profesori, cu media de 9,50.

Ar fi putut rămâne în Bucureşti, după dorinţa şi propunerea făcută de profesorul Cartojan, dar şi-a cântărit forţele şi i-a fost teamă că nu va fi în măsură să răspundă unor sarcini de mari pretenţii din cadrul universităţii, căci nu crescuse într-un mediu intelectual, printre tomuri şi rafturi de cărţi, ci în modeste şi chiar sărace medii de viaţă rurală, printre oameni minunaţi, dar fără tradiţii şi pretenţii de intelectuali.

A răzbit mai mult prin talent, prin stăruinţă în muncă şi printr-o promtă executare a sarcinilor care i se propuneau. Printre anii de armată şi de război s-a strecurat cu abilitate ca printre picături, deoarece era bolnav incurabil de ulcer.

În perioada cât a fost deportat în Bărăgan în colonia Pelicanu, cum se numea satul celor deportaţi, situat în apropiere de Călăraşi, Iancu Bârneanu a început să scrie romanul “Bărăgan 52”, roman al etapelor calvarului comunist. Din păcate, filele manuscrisului n-au văzut niciodată lumina tiparului deoarece au fost arse, filă cu filă, după întoarcerea din deportare, de teama securităţii care îi dădeau mereu târcoale mai ales după revoluţia anticomunistă şi antisovietică din Ungaria, din toamna anului 1956, când în ţară începuseră un nou şi masiv val de arestări politice.

Profesorul Iancu Bârneanu are trei copii: doi băieţi, Gheorghe (Gicu) Bârneanu, profesor de limba şi literatura română, care a fost mulţi ani director al Liceului de artă I. St. Paulian din Drobeta Turnu Severin, şi Iancu (Coco) Bârneanu, care a fost profesor de fizică la Colegiul Naţional “Traian” şi director al acestuia între anii 1987-1993, precum şi inspector şcolar general-adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar al judeţului Mehedinţi, şi o fată, Lidia, care a absolvit facultatea de fizică şi a funcţionat la Institutul de Cercetari Nucleare din Piteşti.

În prezent toţi fiii profesorului Iancu Bârneanu sunt pensionari, băieţii fiind stabiliţi în Drobeta Turnu Severin, iar fiica în Piteşti. Profesorul Iancu Bârneanu a decedat la 1 ianuarie 1996 după o boală necruţătoare ce i-a adus şi în timpul vieţii mult disconfort.

Viorel Sahagia