Destinul intelectual al unui severinean: de la Şantierul Naval la Sorbona

Ion Biberi s-a născut la 21 iulie 1904, în Turnu-Severin. A fost prozator, eseist şi critic literar. Mama lui Ion Biberi era fiica unui emigrant francez, Pierre Gayraud, arhitect-antreprenor, venit în Principate către 1870 şi stabilit la Turnu-Severin. Tatăl, căpitanul de marină Constantin Biberi, era fiu al lui Andrei Biberi, doctor în medicină, cu studii la Leipzig.

Ion Biberi face studiile elementare la o şcoală catolică din oraşul natal, iar gimnaziul şi liceul la Liceul Militar din Craiova, ultimul an făcându-l la Liceul “Traian” din Turnu-Severin.

Din toamna anului 1922 devine student al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, dar audiază şi cursurile lui Constantin Rădulescu-Motru, Nicolae Iorga, Mihail Dragomirescu, Mircea Florian şi Ştefan Zeletin.

Licenţiat şi al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

O scurtă perioadă de timp este medic de dispensar la Şantierul Naval din Turnu-Severin. Devine medic primar de psihiatrie şi în anul 1929 obţine titlul de doctor în medicină şi chirurgie.

Urmează apoi cursuri la Sorbona, la College de France, Facultatea de Medicină din Paris. Specializat în psihiatrie, de la întoarcerea în ţară (1935), Biberi va lucra ca medic al Societăţii de Navigaţie din Turnu-Severin până în anul 1939, când se transferă la Casa Centrală a Asigurărilor Sociale din Bucureşti.

Medic de front în al doilea război mondial, îşi va continua cariera la Spitalul Central din Capitală, până la pensionare (1968). În 1947 a deţinut, scurt timp, funcţia de director în Consiliul superior al literaturii dramatice şi creaţiei muzicale.

A fost inspector al teatrelor şi director al literelor din Ministerul Artelor, membru al Uniunii Scriitorilor din 1936 şi al Societăţii Internaţionale a Criticilor Literari din Paris. La 10 octombrie 1936 înfiinţează Gruparea criticilor literari români împreună cu Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Perpessicius, Mihail Sebastian, Pompiliu Constantinescu şi Octav Şuluţiu.

În anul 1921 este publicat şi premiat, odată cu Mircea Eliade, de „Ziarul ştiinţelor populare şi al călătoriilor”. Scrie o vreme la „Naţionalismul” (Turnu-Severin, 1923; unde a fost şi redactor) şi la „Cuvântul studenţesc”, „Conştiinţa naţională” (1925-1926) cronici şi recenzii literare, comentarii referitoare la raportul dintre naţional şi valoare în artă, precum şi o cronică a ideilor ştiinţifice, continuată în „Zorile Mehedinţiului”, „Mişcarea literară” şi „Societatea de mâine”.

În 1928, tipăreşte broşura “Contribuţii la definiţia naţionalismului”. Din anul 1928 are o colaborare statornică la „Bilete de papagal”. Publică, de asemenea, eseuri şi portrete în „Universul literar”, „Curentul” şi „Datina” (Turnu-Severin).

În anul 1935, după revenirea din Franţa, începe să scrie şi să publice cărţi.

Ion Biberi a fost critic de artă, eseist, critic literar, estetician, prozator de factură modernă (printer cei dintâi în epocă), dramaturg, publicist, traducător, autor de studii de specialitate în domeniul psihiatriei antropologice.

Are o operă întinsă, diversificată şi de certă valoare:

“Proces” (roman, 1935, Premiul „Techirghiol-Eforie”), Bucureşti; “Thanatos”, Bucureşti, 1936; ediţie prefaţată de Constantin Bălăceanu-Stolnici, Bucureşti, 2000; “Oameni în ceaţă”, roman, Craiova, 1937; Etudes sur la litterature roumaine contemporaine, Paris, 1937; „Funcţiunile creatoare ale subconştientului”, Bucureşti, 1938; ediţia (Visul şi structurile subconştientului), Bucureşti, 1970; “Cercuri în apă”, roman, Bucureşti, 1939; “Bruegel, ciudatul”, Bucureşti, 1940; “Individualitate şi destin”, I-II, Bucureşti, 1945; “Profiluri literare franceze”, Bucureşti, 1945; “Lumea de mâine”, Bucureşti, 1945; prefaţată de Adrian Cioroianu, Bucureşti, 2001; “Un om îşi trăieşte viaţa”, roman, Bucureşti, 1946;

“Lev N. Tolstoi”, Bucureşti, 1947; “Tudor Vianu”, Bucureşti, 1966; “Hanibal”, Bucureşti, 1967; “Orizonturi spirituale”, Bucureşti, 1968; “Poezia, mod de existenţă”, Bucureşti, 1968; “Oameni în ceaţă. Proces”, prefaţă de Ovid S. Crohmălniceanu, Bucureşti, 1969; “Arta de a trăi”, Bucureşti, 1970; “Argonauţii viitorului”, Bucureşti, 1971; “Eseuri”, Bucureşti, 1971; “Arta de a scrie şi de a vorbi în public”, prefaţă de Şerban Cioculescu, Bucureşti, 1972; “Arta suprarealistă”, Bucureşti, 1973; “Essai sur la condition humaine”, Bucureşti, 1973; “Eros”, Bucureşti, 1974; “Ion Sava”, Bucureşti, 1974; “Lumea de azi”, Iaşi, 1980; “Permanenţele clepsidre. Încercare asupra întrebărilor ultime”, Bucureşti, 1981; “Eseuri literare, filosofice şi artistice”, Bucureşti, 1982; “Eseuri şi foiletoane critice”, Bucureşti, 1982; “Destinul Aisei”, roman, Bucureşti, 1983; “Luminile Capricornului”, roman, Bucureşti, 1983; “Ultime eseuri”, Bucureşti, 1985.

Traduceri: “Joseph von Eichendorff, Din amintirile unui pierde-vară”, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1946; “Lev Tolstoi, Moartea lui Ivan Ilici”, introducerea traducătorului, Bucureşti, 1946 (în colaborare cu Mihai Caimac), “Hagi Murad”, Bucureşti, 1947; “Voltaire, Candide sau optimistul”, Bucureşti, 1947.

Premii şi distincţii: Premiul Fundaţiilor Regale pentru eseu (1936); Premiul Societăţii Scriitorilor Români (1938); Premiul special al Uniunii Scriitorilor (1979).

Ion Biberi a încetat din viaţă la 27 septembrie 1990, în Bucureşti.

În Drobeta Turnu Severin, Ion Biberi nu are o stradă care să-i poarte numele.

Valentine Cernea