Deputata Alina Teiş: “Sfârşitul unui alt an şcolar”

Alina_Teis7Stimaţi colegi, discursul de astăzi face referire la încheierea unui nou capitol. Un capitol important pentru cei pe care eu îi consider a fi cei responsabili de un viitor mai frumos.

Un capitol care se termină atât cu bune, dar şi cu mai puţin bune, însă fară de care copiii noştri nu ar evolua. Aşadar, astăzi vreau să vă vorbesc despre încheierea unui nou an şcolar.

Anul şcolar 2017-2018 a fost unul cu adevărat plin, în cele peste şase mii de şcoli existente în ţară. Plin de reuşite, dar şi de eşecuri, pe alocuri. De emoţii dar, cel mai important, de o mulţime de lecţii învăţate. Un an în care ne-am mândrit cu sutele de elevi care au câştigat premii la competiţiile naţionale şi internaţionale. Un an în care am încercat să le oferim elevilor noştri şansa la o educaţie performantă, exact aşa cum vedem în ţările dezvoltate.

Le-am mărit salariile profesorilor cu 20%, astfel, salariul unui profesor debutant a crescut cu peste 1.200 de lei. Însă bani mai mulţi au primit şi învăţătorii cu studii medii, dar şi cu vechime, acolo unde salariul a depăşit 4.700 de lei.

Totodată, am încercat să le oferim elevilor o masă mai sănătoasă. Drept dovadă, anul acesta a fost promulgată legea privind fructele şi legumele proaspete din şcoli, pentru a-i încuraja pe cei mici să consume mai des alimente bogate din punct de vedere nutritiv. Iar acestea ar fi câteva din lucrurile pe care le-am făcut.

Ştiu că încă avem multe probleme de rezolvat. Mă refer aici la abandonul şcolar, la profesorii puţini, la şcolile care nu au autorizaţie de incendiu sau la procentul de promovare de la examenele naţionale. Însă ştiu sigur că, dacă fiecare dintre noi se implică, sistemul de educaţie din România se poate îmbunătăţi. Iar elevii noştri pot deveni din ce în ce mai buni.

Acum, la sfârşit de an şcolar, nu pot decât să le urez vacanţă plăcută tuturor elevilor! Să se întoarcă mai buni şi cu forţe proaspete pentru anul care va urma.

Deputat PSD de Mehedinţi
Prof. Alina Teiş

13 iunie, 2018, Camera Deputaţilor
Bucureşti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *