Distinse domnule preşedinte,
Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,
Cu îngăduinţa dumneavoastră astăzi vă voi prezenta declaraţia politică intitulată:
Să nu ne pierdem încrederea în sistemul de sănătate românesc!
Asistăm în ultimele zile la un scandal care tulbură încrederea în sistemul de sănătate din România. Un eveniment nefericit, care a afectat copii, părinţi, cadre medicale, dar şi o întreagă unitate medicală. Dar care are rezolvare.
Mă refer aici la bebeluşii născuţi la Maternitatea Giuleşti, care au fost infectaţi cu stafilococ auriu. Vorbim de 34 de cazuri, care deja au fost confirmate de medici.
Direcţia de Sănătate Publică a prelevat probe din cadrul maternităţii şi urmează ca rezultatele să fie făcute publice. Evident că, în cazul în care se va dovedi că infecţiile au fost luate în cadrul unităţii medicale sau medicii de acolo sunt vinovaţi de contaminarea acestor copii, vor exista sancţiuni.
În urma apariţiei acestor cazuri de bebeluşi infectaţi, toate maternităţile din ţară vor fi controlate şi igienizate. Este anunţul făcut de Ministerul Sănătăţii. De altfel, am încredere în faptul că doamna ministru Sorina Pintea a acţionat aşa cum trebuia, că au fost luate toate măsurile pentru rezolvarea acestei situaţii şi că, în continuare, Ministerul Sănătăţii va acţiona într-un mod ireproşabil.
La Maternitatea Giuleşti a început deja renovarea saloanelor, dezinfectarea acestora. De altfel, pentru realizarea acestor lucrări au fost oprite şi internările. Sunt o mulţime de pacienţi care au de suferit în urma acestei măsuri, dar cred că trebuie să punem pe primul loc siguranţa bebeluşilor care vin pe lume la această unitate spitalicească.
Sper ca, în cel mai scurt timp, cea mai mare maternitate din ţară să-şi reia activitatea. În cazul în care nu o va face, Bucureştiul va fi pur şi simplu blocat, deorece în fiecare lună, la Maternitatea Giuleşti, se nasc peste 300 de copii.
Este într-adevăr un impas în sistemul de sănătate din Capitală. Şi îmi doresc să trecem cu bine peste acest episod. Iar dacă problemele de la Giuleşti nu se vor rezolva, Reprezentanţii Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti au anunţat deja că Primăria Capitalei caută spaţii pentru relocarea Maternităţii Giuleşti. Aşadar, e foarte posibil ca, în viitorul apropiat, să existe în Capitală o nouă maternitate.
Am invocat această problemă pentru că este una de actualitate. Este un subiect extrem de mediatizat. Şi, tocmai de aceea, ţin să fac un apel către toţi cetăţenii români să nu-şi piardă încredederea în sistemul de sănătate din România, odată cu apariţia acestor cazuri. Sunt, până la urmă, lucruri care se întâmplă în actul medical, având cei mai buni medici care au tratat şi vindecat pacienţi cu probleme grave de sănătate şi nu înseamnă nici că actul medical de la noi e mai prejos faţă de ce găsim în alte ţări.
Vă mulţumesc!
Deputat PSD de Mehedinţi
Prof. Alina Teiş
12 decembrie 2018, Camera Deputaţilor, Bucureşti