Distinse domnule preşedinte,
Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,
Cu îngăduinţa dumneavoastră astăzi vă voi prezenta declaraţia politică intitulată:
Moțiunea de cenzură, doar un instrument de care se folosește opoziția pentru a-și crea capital de imagine
Partidul Național Liberal vrea să depună o moțiune de cenzură împotriva actualului Guvern. Un instrument perfect legitim și democratic, dar care, în mâinile opoziției, nu a reușit să devină decât o tactică de campanie.
Chiar dacă nu are un program de guvernare și nu a venit în față cu nicio echipă guvernamentală, Partidul Național Liberal își doește să vină la putere. Și dorește cu orice preț ca guvernarea P.S.D. să ia sfârșit. Fără să aibă vreun plan de rezervă.
Nimeni nu știe mai nimic despre un eventual program de guvernare al PNL. Tot ce s-a dedus până acum, din declarațiile liderilor P.N.L., este faptul că, în cazul în care acest partid ar veni la putere, ar dori să taie din veniturile IT-iștilor, în așa fel încât aceștia să nu mai fie scutiți de la plata impozitului pe venit.
S-a mai discutat și despre faptul că P.N.L. ar vrea să facă reformă în administrație, ceea ce ar duce la reduceri de personal. În plus, își dorește cu orice preț abrogarea ordonanței 114, fapt care va duce la creșterea prețurilor gazelor naturale și energiei electrice.
Un lucru vrea P.N.L. sigur: să depună moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Și, având în vedere imaginația liderilor P.N.L. că va trece, tot mai mulți membri ai acestui partid vin tot mai des cu un discurs prin care atacă PSD-ul.
În ciuda dorinței acerbe a acestui partid, moțiunea de cenzură se va dovedi a fi inutilă. După calculele noastre, avem o majoritate confortabilă în Parlament, în momentul de față. Iar acest lucru s-a văzut și la desemnarea domnului Marcel Ciolacu în calitate de președinte al Camerei Deputaților.
P.S.D. și-a propus să ia în serios această moțiune, nu cum procedează P.N.L. și ia în derâdere lucrurile serioase. Așa că deputaţii şi senatorii social-democraţi vor fi prezenţi în plen pentru cvorumul necesar moţiunii de cenzură, dar nu vor vota.
Concluzia? Am încredere în actualul guvern și în competențele acestuia. Și cred că o eventuală moțiune de cenzură nu reprezintă decât un instrument prin care P.N.L. încearcă să mai facă un pas în față pentru a mai câștiga puțină popularitate.
Un lucru este cert: căderea Guvernului în acest moment nu va duce România decât într-o perioadă de instabilitate și vulnerabilitate.
Vă mulţumesc!
Deputat PSD de Mehedinţi
Prof. Alina Teiş
12 iunie 2019, Camera Deputaţilor, Bucureşti