Dascăli de altădată. Un profesor şi scriitor mehedinţean: Dumitru Boboşa

Profesorul Dumitru Boboşa (Mitică îi spuneam noi colegii şi prietenii), s-a născut în comuna Pădina Mică, judeţul Mehedinţi, la 26 noiembrie 1927. Şcoala primară a urmat-o în comuna natală, iar apoi a continuat la liceul Comercial din Turnu Severin, pe care l-a absolvit cu diploma de bacalaureat.

A urmat Facultatea de Filologie la Universitatea din Cluj, pe care a absolvit-o cu examen de stat. După terminarea facultăţii a fost numit profesor la liceul din Cugir, unde a funcţionat timp de 5 ani apoi s-a transferat la Liceul „Traian” din Drobeta Turnu  Severin, unde a funcţionat 8 ani, apoi s-a transferat la liceul Pedagogic din Deva, de unde s-a pensionat după ce funcţionase timp de 20 ani.

Încă din Şcoala Primară i-a plăcut mult lectura. Învăţătorul său, Grigore Iliescu, era îndrăgostit de cărţi. Avea o bibliotecă mare şi primise multe cărţi de la un profesor universitar din Bucureşti, Vintilescu, care a fost elev al şcolii la care a învăţat D. Boboşa. Cărţile erau la dispoziţia tuturor şcolarilor din comuna Pădina. Citea literatură, istorie, folclor, cărţi de geografie şi multe altele.

Intrând în anii de liceu la Turnu-Severin, a întâlnit un profesor de Limba Română cu o pregătire excepţională, care avea un suflet nobil. Profesorul menţionat se numea Ion Nicola care era şi scriitor. Publicase reportaje şi epigrame, poezii şi obiceiuri populare. Era prieten cu marele folclorist Gh. N. Dumitrescu-Bistriţa, omul care publicase revista „Izvoraşul” şi care aducea în paginile sale folclorişti din toate provinciile.

Profesorul de limba română, spunea profesorul D.Boboşa, „ne îndemna să citim, să strângem producţii de folclor, să încercăm să ne punem şi noi gândurile pe hârtie. A înfiinţat în liceul nostru un cerc literar care a durat până la absolvirea noastră. El m-a pregătit părinteşte, m-a încurajat şi m-a îndemnat să urmez studiile de Limba Română de la Universitatea „V. Babeş” din Cluj. Luase parte la luptele din Munţii Tatra din Cehoslovacia. În urma acestei experienţe publicase volumul de reportaje „Am fost în Tatra Mică” din care ne citea la şedinţele literare. Eu îi sunt recunoscător pentru cariera mea şi îi aduc un cald omagiu pentru omenia, munca neobosită şi pentru caldul patriotism pe care îl simţeam în timpul predării din fiecare frază rostită. Profesorul nostru ne spunea că literatura este viaţa surprinsă în imagini literare. Iubea şi preţuia scriitorii şi ne îndemna să mergem la întâlniri cu ei şi să învăţăm din experienţa lor. I-am urmat îndemnuirile şi nu voi uita şedinţele literare conduse de profesorul meu, uneori până la orele 22. Eram încântaţi şi nu ne venea să ne despărţim decât la gândul că a doua zi aveam ore de curs”.

În timpul studenţiei lui D. Boboşa  (1951-1955) apărea la Cluj revista „Almanahul literar”. Într-o clădire, aproape de Catedrala „Sf. Mihail”, funcţiona un cenaclu literar care-i purta numele.  Stundenţii, erau invitaţi la toate şedinţele literare. Acolo i-a cunoscut pe Aurel Rău, Aurel Gurghianu, Alexandru Andriţoiu, Ion Brad şi mulţi alţi scriitori care au devenit valori ale literaturii române.

La cenaclu venea şi Anatol Baconski, poet valoros care domina scena literară a oraşului. Îi citea poeziile şi cu fratele poetului, Leon, care-i era coleg de facultate şi de cămin, mergeau în locuinţa poetului, când acesta era plecat din oraş cu soţia, şi se pregăteau pentru examene.

Poezia lui Anatol Baconski îi ţinea la curent cu expresia literară a momentului. Scriau şi dintre profesorii săi: Mircea Zaciu, Ion Vlad, Iosif Pervain şi mulţi alţii. Orele de curs la universitate, citirea presei literare îi ţineau conectaţi în procesul literar pe care îl învăţau şi-l trăiau.

Într-o seară au avut o întâlnire cu poeta Veronica Porumbacu. Era de profesie învăţătoare şi le-a povestit despre un bombardament asupra Bucureştilor, care a lovit şi în şcoala unde preda. A văzut copii sfârtecaţi de bombe şi după acel episod s-a hotărât să scrie şi şă combată războiul distrugător de vieţi şi destine omeneşti. Le-a citit din poeziile sale şi i-a încântat cu puterea lirismului său.

Tot la Cluj l-a cunoscut pe marele poet Lucian Blaga şi pe patriarhul prozei ardelene Ion Agârbiceanu, pe care îi va prezenta în cartea „M-am întâlnit cu literatura” (Editura Polidava, 2010), în esenţa creaţiei lor, aşa cum a preceput-o încă din anii studenţiei.

În Aula Universităţii venea adesea poetul Mihai Beniuc. Era fost absolvent al universităţii, doctor în filozofie cu studii în străinătate şi cu o vervă captivantă în expunerea ţinută. Avea orientare de stânga, dar studenţii nu prea erau atraşi de politică, ei apreciau ataşamentul poetului la realism, la prezentarea sinceră a vieţii poporului, a peisajului românesc, a istoriei naţionale, din care nu lipseau Horia şi Avram Iancu. Poetul a avut prieteni şi duşmani, dar  studenţii, l-au preţuit pentru poezia sa şi mai ales pentru cultivarea în ea a simbolului artistic, aşa cum va demonstra în capitolul dedicat poetului.

A obţinut toate gradele didactice: definitivat, gradul II şi gradul I. Revenind la activitatea de profesor a lui D. Boboşa, de la liceele din Turnu-Severin, Liceul „Traian” şi Şcoala Medie Mixtă nr. 3, trebuie să menţionăm faptul că profesorul a rămas în memoria colegilor şi a foştilor săi elevi ca o flacără vie, datorită calităţilor sale admirabile de profesor şi om.

Am avut ocazia să constat cu câtă bucurie îl aşteptau elevii la ore, cu câtă dragoste îi sorbeau cuvintele calde, pline de semnificaţii, cum recita de frumos toate poeziile marilor noştri scriitori şi poeţi, – încât îi capta pe elevi şi îi făcea să înveţe de drag lecţiile predate.

Aceeaşi impresie a făcut-o şi colegilor care l-au stimat nu numai datorită faptului că era un profesor foarte bine pregătit profesional, dar era şi de o modestie deosebită. Știa să respecte colegii, ştia să vorbească cu ei, vorbea frumos şi la obiect în cadrul consiliilor profesorale, în plenul unor festivităţi şi cita anumite versuri din marii poeţi pentru a ilustra ideile susţinute.

Era un interlocutor foarte plăcut. În drumul de la liceu până acasă purtam discuţii foarte interesante şi plăcute. Uneori nu ne venea să ne despărţim nici când ajungeam la poarta casei mele. Era o plăcere să-l asculţi, uitai şi de foame. A avut ore şi la secţia serală a liceului Traian – unde a reuşit să-i facă pe elevii seralişti să înveţe limba şi literatura română de plăcere.

La examenele de bacalaureat – foştii săi elevi s-au prezentat bine şi foarte bine, datorită pregătirii lor deosebite la obiectul Limba Română. În calitate de examinator în comisiile de admitere în clasa a IX-a şi de bacalaureat, era foarte atent la răspunsurile elevilor şi nu se enerva niciodată când aceştia aveau câte-o lacună în cunoştinţele lor, reuşea să-i conducă în aşa fel încât să dea răspunsuri bune la întrebările puse. A fost foarte obiectiv în aprecierea cunoştiinţelor elevilor.

Nu a fost un profesor nesuferit de elevi pentru că niciodată nu i-a jignit ci i-a ajutat şi le-a respectat personalitatea. Despre profesorii-colegi a vorbit totdeauna cu mult respect şi le aprecia calităţile. La fel povestea cu mult patos despre foştii lui profesori de liceu şi de la Universitatea din Cluj, cărora le purta respect şi o deosebită recunoştinţă pentru lecţiile pe care le-au ţinut la vremea când a fost elev şi respectiv student. Era şi un iubitor al spectacolelor de teatru, al filmului şi al competiţiilor sportive, în special de fotbal.

Îmi amintesc cum şi-a făcut un caiet de diriginte, în care a trecut toate datele privitoare la elevi, cu fişe de observaţii asupra elevilor, orarul clasei, profesorii clasei, etc. Și ce mi s-a părut original – fiecare elev avea fotografia sa pe pagina cu numele său. Mi-a povestit mai târziu că i-a dispărut caietul şi era convins că cineva l-a luat ca să-i facă rău, să-l îndurereze, pentru că irosise foarte multă muncă şi consumase foarte mult din timpul său pentru a-l face.

Profesorul D. Boboşa a avut o activitate deosebită şi la liceul pedagogic din Deva (din 1968 până în 1988 când s-a pensionat), unde a reuşit, în afară de faptul că a transmis cunoştinte preţioase elevilor, să-i înveţe pe elevi sa vorbească foarte bine si corect, limba română, având în vedere ca absolvenţii acestui liceu deveneau învăţători şi educatoare pentru alte generaţii de copii.

În afară de activitatea desfăşurată cu mult patos la liceu, în calitate de profesor de limba si literatura română, profesorul D. Boboşa a avut si colaborări la ziarele: “Viitorul” din Drobeta Turnu Severin, “Călăuza” şi “Oglinda” ambele din Deva. De asemenea a colaborat la revistele: “Orizont” din Timişoara; “Limba si literatura Română” din Bucureşti; “Magazin” din Bucureşti; “Ardealul literar” precum si “Şcoala si viaţa”, ambele din Deva.

A condus revistele literare ale elevilor: “Flacăra” din  Cugir; “Flacăra” din Drobeta Turnu Severin la Şcoala medie mixtă nr.3 si “Făclia” la liceul pedagogic din Deva.

A condus cercuri literare si de folclor timp de 34 de ani. Profesorul D. Boboşa a publicat cărţile: “Florile umorului” – epigrame, in 1998; “Soarele românilor – Ştefan Cel Mare”, editura Călăuza – 2004; “Cântecele pădurii”, “Cartea Păstorilor”, “Cântecele Doinei”, “Izvoarele şi Florile vieţii”, “Pasiunea Literaturii”, editura Polidava – Deva, 2007; “Flori pentru femei”, editura Polidava – Deva 2006, “Poezia satului”, Editura Polidava -2006 Deva, “Florile amintirilor”- 2007, “Epigrame” – 2006; “Poezia munţilor”- 2008, “Graiul neamului” – 2009; “Nostalgia amintirilor” – 2009, “Cartea bătrânilor” – 2008, “Sportul, dragostea mea”, “Amintirea dascălilor” – 2008,  “M-am întâlnit cu literatura” (Editura Polidava, Deva, 2010)ş.a.

Profesorul D. Boboşa a mai publicat eseuri, articole de istorie si de critică literară, de folclor, epigrame etc. A fost membru al “Asociaţiei Scriitorilor din judeţul Hunedoara” şi a apărut în cartea “Personalităţi române şi faptele lor”, volumul XXIX, Dicţionar, Editura Panfilius Iaşi – 2008 la paginile 310-325. A decedat pe 12 ianuarie 2012, în oraşul Deva, unde a locuit cu familia.

Viorel Sahagia