Ion_PillatÎn 1919 Alexandru Bărcăcilă a pus la Turnu-Severin bazele Societăţii Culturale „Casa Luminii”, în cadrul căreia vor conferenţia, de-a lungul anilor, mari personalităţi din perioada interbelică: I. G. Duca, Mihail Sadoveanu, C. Rădulescu-Motru, I. Al. Brătescu-Voineşti, Simion Mehedinţi, Istrate Mircescu, Vasile Lucaciu, C. Şaban-Făgeţel, Sextil Puşcariu, Ion Petrovici, Vasile Goldiş, Dumitru Tomescu, Petre Sergescu, Victor Gomoiu, Liviu Rebreanu şi alţii.

Printre aceştia s-a numărat şi poetul Ion Pillat, care a rostit la „Casa Luminii” conferinţa „Generaţia nouă faţă de tradiţionalism şi modernism”.

Poetul a venit la iniţiativa lui Constantin D. Ionescu cu care era prieten. În noaptea de după conferinţă Ion Pillat a fost cazat într-o cameră de oaspeţi din Palatul Cultural. În noaptea de 10 noiembrie 1940, la ora 3:39, a avut loc marele cutremur din 1940, un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter.

Toţi severinenii au crezut că impunătoarea construcţie a Palatului Cultural a cedat şi s-a prăbuşit. Constantin D. Ionescu a fost aproape convins că în urma cataclismului poetul Ion Pillat a pierit sub dărâmăturile masivei construcţii. În plină noapte a alergat spre locul unde se afla Palatul Cultural în căutarea bunului său prieten.

Prezentând volumul „Ion Pillat – Mărturii despre om şi poet”, apărut după moartea poetului, C. D. Ionescu evoca emoţionant acele momente dramatice din noaptea cutremurului şi din ziua următoare: „Ne-am cunoscut înainte de-a sta unul în faţa celuilalt […]. În 1940, chiar în preajma marelui cutremur de pământ, venise la Severin să ţină o conferinţă despre valorile din opera poetului de strânsă afinitate – Vasile Alecsandri. Când am dat ochii unul cu altul, parcă ne-am fi văzut la chip de când lumea. N-a stat o clipă măcar între noi nicio pojghiţă de ghiaţă, atât de firească primelor apropieri. De cum m-a văzut, mi-a spus: «Erai trecut pe hartă. Ştii că potrivit disciplinei geografice, care-mi este familiară, ca fost elev al lui Martonne, ţin o hartă pe care sunt însemnate toate localităţile unde am prieteni. Severinul l-am marcat pentru dumneata». Seara şi-a ţinut conferinţa. Ca toate magistralele sale vorbiri. A citit-o, natural, dar nu făcea impresia că stă de vorbă cu sala prin mijlocirea trecutului scris, la care ţinea pentru a nu-i scăpa nimic din forma dăltuită cu atâta îngrijire. Pironise atenţia unei săli populate, cum numai marii vorbitori sunt în stare când uzează de contactul direct cu auditorul. Mai mult n-am putut fi împreună în seara aceea. Ne-am despărţit ca să ne întâlnim mai de dimineaţă, a doua zi, când hotărâse să rămână în oraş toată ziua următoare, numai spre a fi împreună. Peste noapte a fost grozăvia înfricoşatului cutremur. Ştiam că fusese găzduit la Palatul Cultural, edificiu mare, îndeosebi expus în asemenea împrejurări. De abia am aşteptat să se lumineze de ziuă şi am dat fuga să văd ce s-a întâmplat. Lumea toată era înspăimântată, Ion Pillat însă era absolut liniştit şi m-a întâmpinat zâmbet: «Deşi am fost singur, nu m-am temut, nu mi-a fost frică. După cum vezi, nu m-a demontat. Să mergem însă la telefon să aflu ce e cu ai mei, la Bucureşti, unde cred că zguduitura a fost mai puternică»”.

Valentin Cernea