Cum a câştigat Mihail Kogălniceanu mandatul de deputat de Mehedinţi în faţa lui Ioan G. Bibicescu

În 1872 mehedinţenii îi solicită lui Mihail Kogălniceanu să candideze în Colegiul IV din Mehedinţi. Marele bărbat este nevoit să decline această onoare fiind obligat de către susţinătorii săi să-şi pună candidatura într-un judeţ din Moldova, care-i susţinea, de la început, prodigioasa carieră politică.

Câţiva ani mai târziu, hotărâţi să-şi realizeze visul, mehedinţenii fructifică ocazia ivită. Intrând în conflict cu I.C. Brătianu şi Regele Carol I, la 17 aprilie 1880  a demisionat din postul de ministru de Interne. Guvernanţii l-au numit pe Kogălniceanu trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României în Franţa. Întâmpinând, pe parcurs, o puternică opoziţie, atât pe plan intern, cât şi extern, în lupta pentru soluţionarea „Chestiunii Dunării”, în care el apăra interesele naţionale, la 1/13 februarie 1881 Kogălniceanu şi-a prezentat din nou demisia.

Convinşi că de această dată vor izbândi, mehedinţenii adresează din nou o scrisoare lui Kogălniceanu, rugându-l să candideze în Colegiul IV de Mehedinţi pentru locul de deputat. De această dată, aflându-se într-o situaţie dificilă, Kogălniceanu acceptă surprinzătoarea propunere.

Iată ce scria ziarul local „Topolniţa” la 27 iulie 1881: „Domnul Kogălniceanu şi-a pus candidatura în Colegiul sătenilor din Mehedinţi. Domnia sa se află deja în mijlocul nostru, răspunzând astfel dorinţei ce i-a fost exprimată de un mare număr de amici ai săi. Sătenii au de astă dată în faţa lor pe acela care i-a împroprietărit la 1864, pe părintele lor sufletesc, pe omul al cărui nume este legat de toate faptele mari, de toate reformele care au ridicat statul român la gradul de măreţie şi prosperitate la care se află astăzi”.

Susţinând candidatul pe care şi-l doreau mehedinţenii, ziarul „Topolniţa” face o largă prezentare a activităţii lui Mihail Kogălniceanu, scriind: „Este cel care, tânăr încă, a făcut cel dintâi conoscut streinilor istoria neamului românesc, tipărind, la Berlin, în limba franceză, un tratat de istorie care a servit de călăuză acelora care s-au ocupat mai târziu a studia această frumoasă ţară şi acest mândru popor românesc. El este cel care, dezgropând şi adunând la un loc tot materialul istoric al Moldovei, a scris acele nepieritoare Cronice, care vor rămâne posterităţii ca un monument glorios al naţionalităţii noastre. El este cel care, după războiul Crimeii, a fondat „Steaua Dunării”, în coloanele căreia a apărat cu curagiu şi patriotism drepturile ce aveau românii la o viaţă liberă şi autonomă. El este cel care, punându-se în fruntea patrioţilor moldoveni, s-a făcut în sânul Divanului Ad-Hoc propagatorul şi apostolul Unirii, apărătorul claselor dezmoştenite, organul elocvent şi autorizat al dorinţelor poporului. El este cel care, la 1864, împingând pe Cuza pe calea marilor reforme sociale, a schimbat o stare de lucruri care dura de trei secole, adică din timpul lui Mihai Viteazul, desfiinţând claca şi toate celelalte legături silite dintre cultivatori şi proprietari, făcând pe săteanul român proprietar pe pogoanele muncite de dânsul, aşa precum fusese în timpul când Traian a stabilit coloniile sale romane în Dacia şi transformând un popor de sclavi şi de iloţi într-un popor de oameni liberi şi proprietari de pământ, legând astfel pentru totdeauna poporul român de pământul iubit al ţării udat cu sudoarea şi de sângele său”.

Mihail Kogălniceanu a fost primit în Turnu-Severin cu un entuziasm rar întâlnit. Pe tot parcursul şederii sale în acest oraş, locuitorii Mehedinţiului au făcut numeroase gesturi de simpatie şi încredere în cel care a fost sfetnicul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Contracandidatul era un fiu al Mehedinţiului, Ioan G. Bibicescu, şi totuşi locuitorii judeţului l-au ales pe Mihail Kogălniceanu ca deputat în Colegiul al IV-lea.

Mihail Kogălniceanu a dobândit mandatul de deputat printr-o neclintită voinţă a locuitorilor Mehedinţiului.

V. T. Motru