Ctitorul Cristian Târtea despre construirea Mânăstirii Mraconia din Defileul Dunării: „Totul a pornit de la un vis”

Mânăstrirea Mraconia din judeţul Mehedinţi, amplasată în mirificul defileu al Dunării, este unul dintre cele mai importante lăcaşe de cult al judeţului, dar şi un obiectiv turistic care atrage foarte mulţi turişti. Nu multă lume ştie însă despre efortul ctitorului Cristian Târtea de a reconstrui vechea Mânăstire de sub ape „Mrăcuna”.

Istoria acesteia este străveche şi zbuciumată. De atâtea ori încercată, călugării care au slujit aici au apărat-o de desele invazii cotropitoare, jertfindu-şi viaţa pentru păstrarea credinţei strămoşeşti şi tot de atâtea ori ea a fost refăcută.

În anul 1967 regimul comunist a hotărât, aşa cum a procedat cu majoritatea lăcaşelor de cult, să o distrugă definitiv, datorită faptului că pe locul unde era urma să fie realizat viitorul lac de acumulare de la Porţile de Fier I.

Deoarece în fostul amplasament nu mai era posibilă construcţia datorită creşterii nivelului apelor, Cristian Târtea, la acea vreme paroh al bisericii Dubova, s-a hotărât să ridice, cu propriile mâini, biserica pe malul fluviului.

„Mrăcuna” – distrusă de comunişti

Vechea Mânăstire de sub ape „Mrăcuna”, distrusă de comunişti

Începuturile vieţii mănăstireşti la Mrăcuna  datează încă din epoca principelui Glad. Potrivit informaţiilor cronicarului Nicolae Stoica de Haţeg, după ce a fost distrusă, mânăstirea a fost rectitorită de banul Severinului Nicula Gîrlişteanu şi soţia sa în anul 1523. De-a lungul timpului Mrăcuna s-a bucurat de sprijinul urmaşilor ctitorilor săi. Cronicile vorbesc că pentru a proteja mănăstirea de atacurile invadatorilor, cneji satelor din jurul ei, alături de oameni, făceau de pază.

     Ruinele vechii Mânăstiri de sub ape „Mrăcuna”

După ce ani la rând în care lăcaşul de cult a fost distrus şi tot de atâtea ori refăcut, ultimul an care consemnează construcţia unei biserici în formă de cruce din cărămidă arsă este 1931, când urmaşii ctitorilor săi au ridicat-o pe ruinele fostei mânăstiri. Cu toate acestea, în anul 1967 această biserică a fost distrusă de regimul comunist prin autorizaţia nr. 505, emisă la vremea respectivă de sfatul popular al comunei de atunci Ogradena Veche, actualmente în componenţa comunei Eşelniţa. Motivul era acela că era amplasată pe viitorul lac de acumulare la Porţile de Fier I. Deşi cei de la Direcţia monumentelor istorice s-au opus acestei acţiuni, buldozerul comunist nu a ţinut cont. Pentru ca totuşi să nu se piardă urmele, după demolare peste ruinele mânăstirii a fost turnat un strat de ciment.

Destin de ctitor

Cum pe fostul teren nu mai era posibilă reconstrucţia, Cristian Târtea a horărât să mute amplasamentul noii biserici pe malul Dunării, unde înainte era situată o staţie de dirijare a navigaţiei pe fluviu dezafectată, în acest sens fiind emis ordinul 18/1994 de către Primăria  Dubova în al cărei teritoriu administrativ era staţia.

Deoarece nu au existat fonduri pentru realizarea unui proiect, Cristian Târtea spune că a confecţionat singur o machetă care să înfăţişeze cât mai bine vechea mănăstire după o fotografie din perioada interbelică. De amintit este faptul că biserica a fost contruită în marea majoritate din mila credincioşilor, care, pe lângă un pomelnic, introduceau şi o anumită sumă de bani în nişa special făcută în zidul bisericii pentru donaţii.

De asemenea, Cristian Târtea îşi aminteşte că în perioada când embargoul impus Yugoslaviei, ca urmare a războiului din ţara vecină, a îmbogăţit oamenii din aceste locuri, care traficau combustibil peste graniţă, a mers din poartă în poartă reuşind să strângă cei mai mulţi bani.

Totodată, copiii de la Clubul Tineretului din Orşova au dat o mână de ajutor la pregătirea materialului pentru ridicarea zidurilor, în vreme ce zidăria a căzut exclusiv în sarcina sa. „Fiecare brigadă a trecut prin mâinile mele, pentru că, din lipsă de bani, am decis să fac numai eu zidăria”, îşi aminteşte Cristian Târtea. El a mai adăugat că această meserie a învăţat-o în timp ce era la seminar: „Fiind la seminar, ne obliga să ne ducem o lună la mânăstiri şi, punându-ne la tot felul de munci, am învăţat să zidesc”.

Întrebat de ce s-a hotărât să reconstruiască singur această mănăstire, Cristian Târtea a spus că totul a pornit de la un vis: „Totul a pornit de la un vis. După ce am terminat liceul am avut dorinţa să mă fac preot şi, înainte de a da la seminar, am avut un vis în care apărea un disc solar. Viziunea aceea mi-a spus că simboliza Sfânta Treime alături de Domnul nostru Isus cu crucea în spate, ceea ce însemna că în cel de-al doilea an voi reuşi, lucru care de altfel s-a şi întâmplat. Atunci mi-am propus ca în cinstea numelui Domnului să ridic o biserică”.

Mircea Popescu