Creştin – Democraţia în Mehedinţi
 

Mehedinţiul a avut o puternică organizaţie ţărănească. Paginile rezervate acestui articol nu-mi permit o tratare amplă, dar vreau să subliniez câteva momente şi să evoc câteva personalităţi ale mişcării ţărăniste locale. Şi nu pot să încep cu altcineva decât cu cel mai reprezentativ dintre aceştia, profesorul de istorie al Liceului “Traian”, domnul Constantin Danciu. Fiu al plaiurilor mehedinţene, născut în 1888 în zona de munte a Costeştiului, i-a rânduit Dumnezeu să trăiască şi să se străduiască pentru binele comunităţii din care a provenit. Profesor cu rezultate excepţionale, implicat puternic în viaţa liceului căruia i-a dăruit efortul întregii sale vieţi pentru ai ridica prestigiul şi ai asigura baza materială, a devenit un membru marcant al organizaţiei PNŢ Mehedinţi (secretar în 1923 în Partidul Ţărănesc, vicepreşedinte şi preşedinte al organizaţiei după fuziune şi constituirea Partidului Naţional Ţărănesc). Contemporan cu coservatorul Theodor Costescu, cu liberalul Vorvoreanu, cu doctorii Trăilescu şi Glavici care au modernizat şi dotat spitalul Grecescu, s-a bucurat de sprijinul (în consolidarea organizaţiei judeţene) unor oameni dedicaţi ca avocaţii Tilică Ioanid, C. Constantinescu şi Vasile Rădulescu, a avut prilejul de a cunoaşte şi a se împrieteni cu personalităţi marcante ale vieţii romaneşti : Ion Mihalache, Iuliu Maniu, Virgil Madgearu sau liberalul I.Gh.Duca.

Aş dori să amintesc doar câţiva dintre reprezentanţii de frunte ai organizaţiei ţărăniste din acea perioadă: Nicolae Papavă şi Mihai Sitaru din Podeni (ultimul punandu-şi de multe ori conacul la dispoziţie în campaniile electorale), dna Victoriţa Scărlătescu – fata lui Niţă Zoican din Balta, învăţătorul, Al.Diaconu din Butoieşti, Ioniţă Tortureanu, P. Dulovan, avocatul Doru Vasiliu, învăţătorii Iorgu Cioclov, Virgil Presură, Mişu Căţa şi C. Văduva din Turnu Severin, N. Spineanu de la Padeş, Ion Drăghicescu de la Isverna şi Ştefan Pîrligras de la Devesel. O mulţime de ţărani au contribuit efectiv la obţinerea unor rezultate extraordinare în alegeri dintre care amintesc cateva nume: D. Mitu din Gvardeniţa, C. Mitucă din Cleanov, Gh. Filip din Cujmir, V. Popescu din Pătule, Tache Goman din Burila, Gh. Burtică din Broşteni, M. Sitaru şi M. Sima din Podeni şi I. Ducu din Preşna.

Constantin Danciu a fost de două ori prefect de Mehedinţi. În prima numire, promiţând să se ocupe de sănătatea publică, de redeschiderea spitalelor ruinate, de drumurile în zona de munte, de instalarea de reţele telefonice şi plantarea cu pomi fructiferi a şoselelor judeţene (element absolut nou practicat în ţările europene şi pe alocuri în Ardeal), s-a ţinut de promisiune punând în funcţiune spitalele de la Balta, Burila Mare, Bîcleş şi Slivileşti, care nu mai funcţionau de peste un deceniu, asigurând astfel funcţionarea celor 8 spitale existente înainte de primul război mondial (se adaugă cele din Severin, Baia de Aramă, Strehaia şi Cujmir). A realizat drumuri în zona de munte înlocuind drumuri de care cu şosele în toată regula, a realizat reţele de telofoanie în judeţ (în anul 1930 toate comunele rurale, inclusiv în comuna natală-Costeşti, aveau telefon precum şi o parte din sate).

În bugetul anului 1930-1931 au fost asigurate sumele necesare pentru plantarea a peste 24 de mii de duzi, 14 mii din aceştia fiind plantaţi pe drumul Balota-Izvorăl-Bîcleş-Gvardiniţa iar restul pe drumuri mai mărunte: Severin – Cerneţi-Valea Copcii, Severin –Dealul Viilor şi Călineşti.

În timpul celei de-a doua numiri, în condiţii mult mai grele în care fucţionarii nu-şi mai primiseră lefurile de 4-8 luni (guvernarea Iorga-Argetoianu) iar bugetul de abia ajungea pentru întreţinerea drumurilor şi a prefecturii, demersurile făcute la Guvern i-au permis achitarea salariilor restante. Este exemplificativ răspunsul dat la obiecţiunile formulate de Armand Călinescu: „Statul poate să facă ce vrea, eu fac ce trebuie, un drum mai prost mai poate întarzia un an de zile, un funţionar gol şi flămand nu-şi poate face datoria cum trebuie şi eu sunt funcţionar şi înţeleg mai bine ca alţii lucrurile acestea pe care le-am şi simţit ca şi aceşti funcţionari, în ajutorul cărora mă socotesc obligat să sar dacă pot, şi pot, după cum vezi”.

A promis şi poate realiza, aşa cum îi era firea, două lucrări mari  ale cărui planuri le-a definitivat în anul 1933: un drum pe Valea Coşuştei între Dâlbociţa-Firiz şi Cerna-Vârful-Nadanova şi un spital de 100 de paturi la Vînju Mare, cel vechii fiind neîncăpător. A studiat posibilităţile, a străbătut cu pasul traseul drumului proiectat pe Valea Coşuştei cu 14 poduri pentru a rezolva problemele de relief, obţinând sprijinul marelui propietar de pădure Tilică Ioanid, interesat şi el de drum pentru a putea mai uşor valorifica pădurea. A reuşit să facă planul spitalului de la Vînju Mare şi să obţină aprobarea ministerului Sănătăţii. A visat, împreună cu doctorul Jianu, la un sanatoriu pentru tuberculoză în pădurea Motărăţului, deasupra comunei Jidoştiţa, poziţie minunată pentru aşa ceva şi la numai 20 de km de Severin.

Ieşirea PNŢ de la guvernare i-a stopat toate aceste intenţii, Constantin Danciu reîntorcându-se la Liceul „Traian”, unde a determinat reorganizarea şi modernizarea internatului, amenajarea spaţiului, dotarea cu ascensor de lemne şi dezvoltarea propriei gospodării, asigurând astfel masa pentru 150-200 de elevi.

După pensionare, a continuat să locuiască cu chirie în Turnu Severin, Str. Cernăianu, nr. 22, împreună cu soţia sa – nepoata generalului Ion Dragalina. În 1951 a fost deportat în Bărăgan (la Dropia scriind majoritatea memoriilor sale), odată cu grupul celor învinuiţi pentru simpatii faţă de liderul sarb Tito, singura sa vină fiind apartenenţa la PNŢ.

La varsta de 71 de ani nu a scăpat “vigilenţei” Securităţii şi în 1959 a fost arestat şi închis la închisoarea din Craiova. Condiţiile grele de detenţie şi tergiversarea procedurilor de judecată au determinat moartea sa în închisoare, fiind înmormantat în cimitirul “la nisipuri”( după mărturiile ulterioare a unor colegi de detenţie), fără a i se putea identifica mormântul pentru cinstire şi pomenire.

Primirea în partid

În anul 1923 prefectul Vorvoreanu a încercat să-l înscrie în partidul liberal, oferindu-i conducerea Şcolii Normale din Turnu Severin dar Constantin Danciu a refuzat un astfel de compromis. A înţeles însă că nu putea să evite viaţa politică şi a făcut o radiografie a partidelor politice ce activau în acel an. În cadrul acestui proces de analiză redau discuţia avută cu Gh. Costescu.

“Domnule Costescu. Am venit să te întreb un singur lucru. Dacă e bine să fac politică sau nu.

      Atâta tot.

      E bine să faci, căci prea multe lichele se strecoară în posturi nemeritate numai pentru că oamenii cinstiţi şi capabili stau cu mîinile încrucişate” şi a urmat un sfat pe care Constantin Danciu l-a respectat, acela de a nu-şi părăsi niciodată catedra. ...

      “Mă Neică, dar în ce partid vrei tu să te înscrii?

Domnule Costescu, pentru că d-ta deschisăşi această chestiune, eu îţi cer părerea dtale şi în această privinţă, înainte de a-ţi spune hotararea la care am ajuns eu deja; şi anume ce-ai zice d-ta dacă ai fi în locul meu şi în situaţia politică de astăzi? Nu-ţi promit de data asta că te voi asculta, dacă părerile nu vor corespunde. Dacă aş fi în locul tău şi la vârsta ta eu m-aş înscrie la ţărănişti; e partid nou şi de viitor, dar n-are cadre.

      Află, domnule Costescu că asta-i şi hotărarea mea”.

Cunoştiinţă cu I. Gh. Duca

I. Gh. Duca trecea ca al doilea om în partidul liberal, după Ionel Brătianu, şi era delegatul României la Societatea Naţiunilor, cu sediul în Geneva. Universiatea Liberă din Tr. Severin - creaţie a lui Theodor Costescu - a organizat o conferinţă despre rolul naţiunilor invitându-l pe I. Gh. Duca să conferenţieze. Costescu avea mare grijă ca cei care conferenţiau să nu abordeze teme politice şi obişnuia să toasteze pentru invitatul principal. Dar, de data aceasta, Costescu vine acasă la C. Danciu.

      “Măi neică. Tu ştii că deseară conferenţiază Duca la universitatea noastră şi că noi avem nevoie de oameni mari, până la terminarea acestei clădiri şi în special a sălii de teatru. Nu veni să te invit la conferinţa lui că acolo ştiu că vii, dar să-ţi spun că eu am organizat pentru Duca cel mai mare banchet dat până acum vreunui conferenţiar, de 200 persoane, în sala bibliotecii, şi te rog ca la acest mare banchet, toastul pentru Duca să-l ţii tu. Va fi prezentă toată intelectualitatea Severinului, toată negustorimea de vază a Severinului, nu vei avea nimic de pierdut.

      D-le Costescu, deseară voi toasta pentru Duca cu plăcere, mai ales că subiectul îmi convine, şi voi toasta ca şi d-ta să fii cel mai mulţumit, indiferent de considerentele politice, dar te-aş ruga şi eu ceva, tot în interesul instituţiei pe care d-ta cu atâtea sacrificii ai creat-o şi anume: să inviţi odată şi pe Virgil Madgearu să ţină o conferinţă la universitatea noastră populară şi să-i pregăteşti un banchet asemănător.

      Măi neică! Îţi mulţumesc. Voi invita nu numai pe Madgearu dar şi pe Mihalache, numai să vină, căci voi sunteţi partidul de viitor şi eu am nevoie de voi. Trebuie să-mi termin opera cu ajutorul oricui şi al tuturora”.

A fost o surpiză deoarece toată lumea se aştepta ca toastul să fie făcut de Costescu. Cuvântând liber, Daciu a subliniat ideea unei păci permanente şi universale, a apreciat în termeni frumoşi Conferinţa şi activitatea depusă de Duca, ceea ce a determinat ca acesta să vină cu paharul în mână şi să ciocnească cu oratorul: “Domnule profesor, îţi mulţumesc, ai vorbit prea frumos despre mine şi despre ideea pe care persoana mea o reprezintă întâmplător. Indiferent de credinţele noastre politice, te rog să nu mă ocoleşti în viaţă”.

Ion Mihalache în Mehedinţi

În decembrie 1937, Vasile Rădulescu, deputatul de Mehedinţi al PNŢ, a acceptat postul de ministru al Justiţiei în cabinetul format de Goga (guvern de 44 de zile). Pentru organizaţia mehedinţeană aceasta a constituit o trădare. Constantin Danciu a considerat necesar un Congres al organizaţiei judeţene iar de la Bucureşti, în semn de preţuire pentru activitatea şi rezultatele mehedinţenilor, şi-a anunţat participarea Ion Mihalache. Clubul partidului, format din 3 săli şi 2 coridoare, funcţiona într-o clădire aparţinand lui Iorgu Hergot din Baia de Aramă şi fusese închiriat pe numele lui Vasile Rădulescu. Prevăzător, C. Danciu a închiriat şi sala  ”Porţile de Fier”, cea mai încăpătoare din oraş, dar a obţinut de la propietar transferarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor contractuale pentru spaţiile în care funcţiona clubul.

În dimineaţa zilei de 2 decembrie 1937 ambele locaţii au fost ocupate de jandarmi. De la primul procuror C. Danciu a aflat că:  „Nu pot să-ţi dau nici un concurs; casele sunt închiriate pe numele lui V. Rădulescu, iar acesta mi-a comunicat ca nimeni să nu folosească acest apartament până la rezilierea contractului de închiriere, iar ministrul de interne mi-a comunicat că orice întruniri politice sunt interzise. De acord cu prefectul judeţului, care are aceleaşi dispoziţiuni, au fost ocupate şi sala « Porţile de Fier » şi clubul dvs. cu forţe poliţieneşti din judeţ, cu jandarmi. Întrunirea dvs. nu mai poate avea loc în nici una din aceste case”.

 Aflând despre transferul realizat primul procuror promite să fie de faţă la ora convenită pentru congres şi să analizeze situaţia. Ion Mihalache a sosit cu trenul împreună cu profesorul Rădulescu Motru şi au fost cazaţi la hotelul  ”Europa”, la 50 de metri de clubul partidului. În faţa clubului peste 1500 de delegaţi comentau prezenţa jandarmilor şi dădeau semne de nervozitate. Primul procuror a acceptat să meargă la Poştă şi să inforemeze Ministerul, la telefon răspunzand chiar V.Rădulescu. „Domnule Ministru, aici Titu Constantinescu. Vă comunic că clubul nu vă mai aparţine.A fost transferat de propietar, cu toate drepturile contractuale, încă de acum 2 săptămani, pe numele noului preşedinte. Aici a sosit Mihalache. Mii de ţărani agitaţi în stradă. Numele dvs. circulă printre apostroafele lor, ca şi al lui Tilică. Luaţi alte măsuri dacă voiţi, cele luate nu mai corespund. Situaţia poate deveni gravă”. Abia după un sfert de ceas i s-a comunicat să elibereze clubul, care a fost imediat ocupat nu numai de delegaţi, ci şi de numeroşi prieteni şi locuitori care asistaseră la eveniment. Astfel congresul s-a transformat într-o întrunire publică. În aplauzele celor prezenţi Ion Mihalache, cu greu a reuşit să intre în club şi i-au fost prezentaţi membrii Delegaţiei Permanente. O ploie de pietre şi apoi focuri de armă au spart geamurile clubului şi au creau panică printre participanţi. Imediat s-a format în jurul lui Mihalache şi Motru un scut de oameni iar alţii au luat măsuri de apărare. Banda condusă de profesorul Măţulescu şi avocatul Ploştinaru, alături de fostul averescan C. Delescu şi fiul său, Mişu Delescu, au fost nevoiţi să bată în retragere sub huiduielile publicului îngrămădit în faţa clubului. Au vorbit mai mulţi localnici, C. Danciu, Rădulescu Motru şi Ion Mihalache. Un orator mai bun ca Ion Mihalache nu au existat mulţi în ţara romanescă. A fost ascultat şi aplaudat îndelung, întâlnirea luând sfârşit după 3 ore de discursuri. „Dacă numai în 5-6 locuri se mai întamplă ce s-a întamplat la dvs. guvernul Goga e căzut în 10 zile”, a profeţit Ion Mihalache, dar s-a înşelat cu 34 de zile.

Alexandru Enache