Cosmarul locuitorilor satului Mentii din Fata

MentiiSătenii din satul Menţii din Faţă, o aşezare la aproximativ 7 km de oraşul Strehaia, trăiesc de ani buni un adevărat coşmar. Este vorba despre  puntea care leagă satul de şoşeaua principală. Singura cale de acces către localitate este o punte de lemn destul de fragilă şi cu scânduri lipsă, care constituie un pericol real pentru copiii şi bătrânii care sunt nevoiţi să ajungă la Şcoala generală din comuna Comanda şi în oraşul Strehaia. Părinţii copiilor sunt nevoţi să vină cu copiii de mână pentru a traversa această punte, deoarece mulţi copii au căzut de pe punte în râul Motru.

Mentii1Puntea devine impracticabilă atunci când sunt inundaţii, pentru că datorită stării sale şi apelor umflate ale râului Motru este imposibil să fie traversată, existând un pericol de înecare. Toate demersurile pe care locuitorii satului Menţii din Faţă le-au făcut către fosta administraţie publică locală a oraşului Strehaia, condusă de primarul Sâmion Burcu, unitate administrativ-teritorială de care aparţine localitatea, pentru a se construi un pod stabil au rămas doar la nivel de promisiuni.

Sătenii speră ca, odată cu alegerea unui nou primar al oraşului Strehaia, problema acestei punţi de scânduri instabile care constituie un adevărat pericol pentru cei care sunt nevoiţi să o traverseze.

O altă problemă a locuitorilor acestei localităţi izolate o constituie transportul. Sătenii ar dori ca la şosea să existe posibilitatea creării unei staţii, pentru ca aceştia să nu fie nevoiţi să mergă fie pe jos 7 km, fie să aştepte ca cineva să se îndure să-i ducă cu maşina personală la Strehaia. O posibilitate ar fi, în opinia sătenilor, microbuzul şcoalar, care ar putea să transporte cel puţin oamenii bătrâni şi bolnavi.

De asemenea, locuitorii din satul Menţii din Faţă care beneficiază de ajutorul social de alimente ar dori ca aceste alimente să fie depozitate într-o comună mai apropiată pentru a nu se mai deplasa până în oraşul Strehaia să ridice aceste ajutoare.

Mircea Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *