Primarul Comunei Şimian, Constantin Tuşcă, în acelaşi timp candidat pe prima poziţie pe lista PSD Mehedinţi pentru Camera Deputaţilor, a declarat că Guvernul Ciloş nu a alocat niciun ban judeţului Mehedinţi la rectificarea bugetară din această vară. În opinia primarului Constantin Turşcă o astfel de situaţie face imposibilă continuarea proiectelor de dezvoltare a judeţului, acestea fiind în present stopate. “După cum bine ştiţi, sunt implicat direct în administraţia publică locală şi de 4 ani de zile conduc destinele oamenilor din Comuna Șimian. Știu foarte bine cât este de important, pentru o unitate administrativ teritorială, să primească sprijin din partea guvernului. Cunosc în amănunt situaţia şi, de asemenea, o ştiţi şi voi, dar Guvernul Tehnocrat condus de Dacian Cioloş se pare că nu ştie acest lucru, sau nu îl interesează. Astfel, judeţul Mehedinţi, un judeţ cu multe probleme financiare, a primit la rectificarea bugetară din această vară ZERO lei pentru localităţile din această regiune. Din păcate, continuarea proiectelor pentru dezvoltarea judeţului nostru a fost stopată de acest guvern, care nu este interesat de nevoile mehedinţenilor. Lucrurile se vor schimba însă din 11 Decembrie şi trăiesc cu speranţa că românii vor acorda din nou şansa Partidului Social Democrat să continue proiectele începute în timpul Guvernării Victor Ponta”, a declarat Constantin Truşcă.
Mircea Popescu