Constantin_TruscaConstantin Truşcă, candidatul PSD Mehedinţi pe primul loc pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din data de 11 decembrie, a declarat în cadrul unei recente conferinţe de presă că s-a decis să candideze pentru funcţia de deputat în urma consultării pe care a avut-o cu mai mulţi colegi din partidul său. Constantin Truşcă, primarul comunei Şimian, cea mai mare comună a judeţului Mehedinţi, a mai spus că doreşte, ca deputat, să-şi folosească experienţa acumulată în administraţia publică locală în slujba mehedinţenilor. “Am făcut în 4 ani de mandate ca primar al comunei Şimian cât nu au făcut alţii în 20 de ani. Am arătat ce înseamnă să faci administraţie publică eficientă, în slujba comunităţii locale şi a cetăţenilor ei”, a afirmat Constantin Truşcă.

Într-o postare pe pagina sa de facebook, Constantin Truşcă a mulţumit colegilor săi din partid şi preşedintelui PSD Mehedinţi, Aladin Georgescu, pentru votul şi susţinerea acordată, spunând: “După 4 ani petrecuţi la conducerea Primăriei Şimian, am decis să candidez pe lista PSD Mehedinţi pentru Camera Deputaţilor. Cu această ocazie, doresc să le mulţumesc încă o dată atât colegilor din organizaţia judeţeană a Partidului Social Democrat pentru votul de încredere acordat, cât şi tuturor colegilor din cadrul Primăriei Şimian, alături de care am reuşit în aceşti 4 ani să realizăm lucruri importante şi necesare pentru cetăţenii frumoasei noastre comune. Doresc sa le mulţumesc, de asemenea, tuturor colegilor din ţară, dar şi Preşedintelui Consiliului Judeţean, Aladin Georgescu, pentru susţinerea acordată în această perioadă şi vreau să îi asigur că voi lupta pentru dezvoltarea acestei regiuni şi voi reprezenta interesele cetăţenilor judeţului nostru în Parlamentul României, cu toată forţa si puterea”.

Mircea Popescu