Constantin Popescu, candidatul PSD Mehedinți la Primăria municipiului Orșova

Constantin_Popescu_OrsovaConstantin Popescu a fost prezentat la Orșova candidatul PSD Mehedinți pentru Primăria municipiului Orșova la alegerile locale din acest an. Anunțul a fost făcut chiar de președintele organizației județene, Aladin Georgescu, care, în cadrul unei întâlniri la care au au participat peste 300 de locuitori, membrii și simpatizanți ai partidului, a salutat revenirea lui Constantin Popescu în PSD Mehedinți.

„După o activitate foarte bună în cadrul Organizației PSD Orșova, în aprilie 2014, Constantin Popescu a fost nevoit să își dea demisia și până de curând, a trecut printr-o perioadă deloc ușoară, dar la capătul căreia a revenit “acasă”. Este mai puternic, determinat și pregătit să intre în lupta electorală pentru Primăria Orșova.
Este un om de stânga, fără dubiu și are o relație foarte bună cu oamenii din Orșova. Am convingerea că va câștiga, va continua proiectele începute de PSD și Consiliul Județean Mehedinți în municipiu în ultimii trei ani și jumătate și va derula altele prin care orașul să se dezvolte din punct de vedere economic și turistic.
Îi urez mult succes lui Constantin Popescu și îl asigur de toată susținerea!”, a declarat Aladin Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *