Cine a fost celebrul Jean-Valjan şi ce legătură a avut acesta cu Severinul?

A pledat în procesele despre crimele celebre din perioada interbelică. A rămas în istoria justiţiei române pentru pledoariile sale, iar în teatrul românesc pentru piesele pe care le-a scris.

Alexandru Vasilescu Jean-Valjan s-a născut în 16 decembrie 1881 în Turnu Măgurele. Fiul vameşului Alexandru Vasilescu. Urmează primele clase la Liceul „Traian” din Turnu-Severin, aflat sub directoratul lui Theodor Costescu. Obţine bacalaureatul la liceul din Brăila, unde are coleg pe viitorul poet Panait Cerna. Dat fiind serviciul tatălui, va locui la Giurgiu, Călăraşi, Ploieşti şi Iaşi. Este atras de teatru.

La 13 ani, în 1894, la Călăraşi, îşi asumă rolul de „director de teatru” şi dă spectacole încununate de succes cu „Coana Chiriţa”. Se înscrie la Facultatea de Drept şi Conservatorul de Artă Dramatică din Iaşi.

La 19 ani scrie Un manifest studenţesc, o comedie într-un act, aprobată de Ibrăileanu şi prezentată pe scena Teatrului Naţional. Urmează apoi Deputatul ţărănimii, piesă care i-a plăcut, de asemenea, lui Ibrăileanu.

Obţine licenţa şi în 1904 vine în Bucureşti, ca avocat la Credit Urban, unde cunoaşte mari figuri ale baroului bucureştean: Take Ionescu, Toma Stelian, Alexandru Djuvara, Delavrancea, Danielopol. Pleacă la Paris pentru continuarea studiilor şi obţine doctoratul în drept cu Magna cum laude.

Revenit în ţară după alte tribulaţii în avocatură, e numit de Toma Stelian ajutor de judecător de Ocol la Bucureşti, substitut de procuror la Piteşti, judecător de instrucţie la Tribunalul Ilfov. Îşi continuă activitatea de dramaturg. În 1912 îi prezintă lui Alexandru Davila, directorul companiei proprii de la Teatrul Modern, piesa Ce ştia satul, care este primită şi jucată cu succes.

Pentru ca temutul ministru Toma Stelian să nu găsească o notă de incompatibilitate între calitatea de magistrat şi aceea de autor teatral, Alexandru Davila îi găseşte pseudonimul Valjan, sub care va fi cunoscut în lumea oamenilor de litere.

În timpul primului război mondial, pentru că îşi manifestă public simpatia pentru Franţa este arestat şi trimis în lagărul de la Săveni, de unde urma a fi deportat în Germania. Este eliberat însă curând.

În 1920 i se prezintă pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti comediile într-un act Nodul gordian şi Lacrima. În 1923 devine director general al teatrelor, calitate în care, pe lângă promovarea dramaturgiei originale româneşti, descoperă şi sprijină afirmarea unor actori tineri foarte talentaţi: George Calboreanu, Ion Finteşteanu, Pop Marţian, George Vlaca şi alţii.

Între anii 1921-1932 este deputat şi devine vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor. Vine în sprijinul ţăranilor elaborând Legea pentru asanarea datoriilor agricole, Legea teatrelor din 1926 (Legea Valjan).

În 1932 i se joacă noua piesă într-un act Vedenia, „tragedie rapidă prin care trece duhul anticei Ananke”, cum scrie într-o cronică dramatică Horia Furtună. Tot în 1932 scrie prima comedie în trei acte: Generaţia de sacrificiu. Urmează drama în trei acte Când soarele se uită înapoi (1936) şi Norocel (1936-1941) amplă frescă socială în trei acte, în care îşi face un strălucit debut Emil Botta. Mai dă volumele Cartea amintirilor şi Oglinda unei epoci. Lasă în manuscris piesele într-un act Fata Morgana şi O inspecţie. Eugen Lovinescu socotea comedia Ce ştia satul (1912) „poate cea mai bună comedie într-un act din literatura noastră”, iar pe autorul ei „umoristul nostru cel mai bun”.

George Călinescu menţionează în Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941) şi Nodul gordian, şi Lacrima, considerându-l pe autorul lor un comediograf spiritual şi plin de vervă.

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1950, Jean Valjan a fost arestat şi dus la Securitate. Anchetat un an pentru „spionaj şi înaltă trădare”, trece prin rechizitorii groteşti, audieri dese, obligat să-şi recunoască „vina”. Avea peste 70 de ani când a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică, prin sentinţa penală nr. 1170 din 13 august 1951 a Tribunalului Militar Bucureşti. De la M.A.I este încarcerat la Jilava, apoi Aiud, Ocnele Mari, revine la Jilava, apoi la Văcăreşti. I se confiscă averea, iar nevasta gonită din casă, cu cei şase copii, lăsată fără venit. Avocatul iubit de o lume întreagă, care a inspirat personaje de roman lui Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Eugen Lovinescu, căruia Arghezi îi dedicase un „Medalion”, se stinge din viaţă la 29 aprilie 1960, în închisoarea Văcăreşti, după 10 ani de puşcărie.

Valentin Cernea