Mai sus de Porţile de Fier, Dunărea curge acum mai mult liniştită, dar rareori mai izbucneşte în clocotul de altădată pornit de vreo furtună. În fascinantul perimetru nu mai întâlnim însă insula blândă de vis ce-şi doarme de trei decenii somnul veşnic sub apele Dunării. De micul paradis din mijlocul fluviului nu mai aminteşte trecătorilor decât o tăbliţă pe care stă scris: VIADUCTUL ADA-KALEH. Dincolo de tristeţea privirilor aruncate de pe mal dăm aievea peste fâşia de pământ lungă de 1750 m, lată de 400 , şi cel ce n-a cunoscut cândva aceste locuri greu mai poate crede azi, că aici, Dunărea năvalnică îşi deschidea braţele pentru a ocoli insula de vrajă cu numele ei încântător intrat în legendă. Bucată cu bucată şi cărămidă cu cărămidă cetatea ADA KALEH a fost mutată pe Insula Şimian unde din păcate este lăsată în paragină de cei care cu sau fără voie îngroapă istoria minunată a acestor meleaguri.

ada-kaleh
Foarte puţini cunosc astăzi istoria insulei Ada Kaleh, chiar dacă pe Insula Şimian se găsesc astăzi unele vestigii strămutate aici până a nu fi înghiţită de apele lacului de acumulare de la Hidrocentrala Porţile de Fier I. Ada Kaleh este numele turcesc al insulei aflată pe Dunăre, la 4 km. mai sus de Porţile de Fier, în zona cataractelor între Gura Văii şi Vechea Orşovă. Văzută de pe muntele Alion, insula semăna cu „un uriaş coş de flori pe luciul argintiu al apelor”. Datorită climatului mediteranean , insula lăsa impresia unei alte lumi, mai ales pentru vegetaţia şi pitorescul oriental al populaţiei, lăsată ca moştenire de trecerea turcilor prin această parte a Europei. Tot ca despre o moştenire, de această dată a marelui şi trecătorului Imperiu Habsburgic, vorbeşte astăzi fortificaţia stelară strămutată de pe Ada Kaleh pe insula Şimian.
Mitologia insulei Ada-Kaleh
Pentru prima dată s-a vorbit despre insula Ada Kaleh ca despre o ţintă îndepărtată a eroismului, în poema orifică a argonauţilor. Tot din mitologie aflăm că aici ar fi poposit Hercule care venise să cucerească ţara uriaşului Geryon şi a fraţilor săi. După ce îl învinge pe Geryon, Hercule pune stăpânire pe acest teritoriu şi pe faimoasele cirezi de boi. De pe un basorelief descoperit în Cipru, pe care este zugrăvită legenda lui Geryon, marele erou de la Dunăre al epopeii pelasge, această insulă se numea pe atunci Erythia. Acest episod este invocat şi de Pindar, marele poet al antichităţii care vorbeşte despre venirea lui Hercule aici, în ţinuturile hyperboreenilor pentru a culege măslinul sacru şi să-l transporte în Olimpia, în templul lui Zeus, împodobind cu frunzele lui altarele zeilor şi frunţile învingătorilor olimpici. Prezenţa măslinului aici a făcut ca această insulă să fie numit de greci „Continusa”, adică insula olivilor sălbatici, după cum o spun poeţii ca Arien şi istorici ca Pliniu şi Priscion. Această insulă, apare şi la Herodot, părintele istoriei, sub numele de Cyraunis, fiind lungă şi îngustă, plină de olivi şi viţă sălbatică. Ca o completare, insula se va menţine aşa până în pragul dispariţiei.
File de istorie
• Corbeliu Nepos spunea despre Ada Kaleh că nu avea un înconjur mai mare de 2000 de paşi, aşadar 2953 m, atât cât avea cu aproximaţie şi la momentul dispariţiei.
„Este posibil ca insula să fi fost utilizată şi în timpul războaielor daco-romane şi totodată să fi fost cel mai important centru spiritual al geto-dacilor, sub care se afla marele altar al religiei dace” afirma şi publicistul G. Lungulescu. În limba turcă, Ada Kaleh înseamnă Insula Cetate sau Cetatea Insulei, denumire ce s-a generalizat şi a devenit oficială începând cu 1373 şi până la dispariţie. Într-o hartă austriacă datând din anul 1716, insula apare sub denumirea de insula Caronina, iar într-o scrisoare din 10 iunie 1713 adresată lui Eugenice de Savoia, este denumită Porizza. O cronică turcească de la începutul secolului XVIII aminteşe de localitata Atak (Adak) care este probabil o formă prescurtată din Ada K(ale). Cea mai frecventă denumire în documentele turceşti este însă – Ada-I- Kebir – (Ostrovul Mare).
Fortificaţii
Fortificaţiie din insulă se prezentau ca o incintă ce formează un careu prevăzut din toate colţurile cu tunuri de veghe şi o a doua incintă stelată, care o înconjoară pe prima având în colţurile stelei bastioane de artilerie. Incintele erau prevăzute cu şanţuri pentru apă şi cu poduri suspendate. La intrare se mai vedeau urmele marilor porţi şi ale roţilor cu scrieţi cu ajutorul cărora erau lăsate şi ridicate podurile. Construcţiile din interior atingeau înălţimea de la 6 până la 10 sau chiar 25 de metri. Dedesubt aveau galerii şi coridoare boltite. Prin anii 1960, multe dintre acestea erau încă în stare bună. În pereţii fortificaţiilor existau ambrozuri prin care se introduceau ţevile tunurilor. După 1718 au fost continuate lucrările începute în formă de patrulater stelat. Capetele insulei au fost prevăzute cu forturi legate cu cetatea prin drumuri subterane. S-au mai construit magazii de alimente, depozite pentru muniţii, edificiul condamnatului, biserica şi numeroase alte clădiri. Fotificarea sistematică a insulei începe în 1717 când austiecii ocupaseră Ada- Kaleh-ul datorită prinţului Eugeniu de Savoia. Atunci, la poalele muntelui Alion s-au construit cuptoare de cărămizi, iar piatra cioplită a fost adusă din sudul Dunării. Nu s-a putut preciza când au fost terminate toate fortificaţiile, deoarece insula a fost bombardată în întregime de către turci, în anul 1733. Atunci, cetatea s-a predat, iar populaţia austriacă a părăsit insula odată cu trupele. Vizitatorul care călătorea şi trecea prin Ada Kaleh era impresionat de mărimea şi grosimea zidurilor, de lungimea crenelurilor fortificaţiilor. De asemenea, era fermecat de străzile înguste, cu aspect oriental şi mai ales de strălucitoarea geamie ce domina prin înălţimea ei întreaga insulă. Ea era aşezată deasupra întăriturilor la 4 metri înălţime, fiind şi edificiul condamnatului clădit prin anul 1720 în timpul Mariei Tereza. În 1799 sultanul Mahomed a transformat-o în moschee, construindu-i minaretul, cu orientarea spre Mecca. La intrarea în moschee se afla un bazin de apă, dotat cu o pompă ce servea credincioşilor la ritualu spălatul mâinilor. Pe inscripţia bazinului se afla notat anul 1913. Comoara de preţ a geamiei era un covor uriaş, de 144 mp, ţesut în cea mai desăvârşită tradiţie orientală, având 480 kg. greutate şi care a fost dăruit de sultanul Abdul Hamid al II-lea. Principalele ocupaţii ale locuitorilor erau cultivarea pomilor roditori, pescuitul şi comerţul. Unele venituri erau aduse de turism. Dar insula avea ca principală bogăţie istoria. Cetatea îi conferea un aspect cvasiurban, mai ales că pe zidurile sale răsăriseră de-a lungul timpului nişte căsuţe construite cu materiale dislocate din edificiu. Pe sub bolta zidurilor geamiei trecea strada principală a orăşelului, iar pe stradă, de ambele părţi se înşirau prăvăliile curat întreţinute şi unde găseau tot felul de ţigări, rahat şi dulceţuri. Turcii se ocupau cu alviţăria şi vânzarea brăgii, a baclavalelor şi a sugiucurilor (vânzătorii abulanţi umblau cu tăvile pe cap prin locuri aglomerate). Între edificiile reprezentative ale insulei, a exist casa lui Ali Kadri, favorizat de soartă şi îmbogăţit dubios în afacerile cu tutunul adus de la Istambul, pentru fabrica de ţigări din insulă. Ali Kadri a fost vizitat acasă la el de regele Carol al II-lea î 1933, cu prilejul centenarului oraşului Turnu severin. În opoziţie cu luxul ostentativ şi notorietatea casei lui Ali Kadri, se află între obiectivele de interes al insulei mormântul modest al lui Miskin Baba, ale cărui fapte au stăruit luminoase în memoria locuitorilor până la ultimele generaţii.
„Sfântul” Miskin Baba
Miskin Baba era pentru insulari un sfânt de cucernică amintire, un Budha mahomedan, un personaj cu o mitologie fabuloasă. Legenda spune că ar fi fost ultimul prinţ samanoid, din vechea dinastie de Uzbek, din Buhara. Această dinastie a samanoizilor a durat până în 1736, când, ultimul ei descendent, prinţul al cărui mormânt se afla în insula Ada Kaleh şi a fost strămutat pe insula Şimian, a renunţat la tron şi a plecat în lume pentru a-şi găsi pacea sufletului. Se pare că prinţul samanoid era foarte învăţat. În jurul palatului în care se născuse se găsesc 360 de moschei cu mormintele mai multor sfinţi musulmani. În urma unui vis care l-a influenţat puternic, prinţul şi-a luat rămas bun de la curte, de la învăţaţi şi prieteni, a împărţit cea mai mare parte a averii săracilor, a cerut să se întemeieze o altă dinastie a uzbecilor şi a plecat după cum i se ceruse în vis în Insula Sfântă de la cataractele Dunării. Astfel a ajuns la Belgrad, unde prin înţelepciunea lui a redat pacea şi dreptatea oamenilor nemulţumiţi de stăpânira turcească. Când a vrut să plece însă, nu a fost lăsat, dându-se poruncă să fie păzite toate cele 12 ieşiri ale cetăţii. Dar n-a trecut mult şi paznicii celor 12 porţi au declarat paşei că prinţul a ieşit în acelaşi timp prin toate ieşirile, fără să aibe puterea de a-l împiedica. Atunci guvernatorul a înţeles că prinţul era sfânt şi l-a lăsat să-şi urmeze drumul. De la Belgrad a sosit în Ada Kaleh, devenind umilul Miskin Baba. Întorcându-ne la realitatea istorică, se pare că cel care a iniţiat fortificarea insulei a fost Iancu de Hunedoara, determinat şi de vertiginoasa ascensiune a turcilor în sud-estul Europei. Însemnătatea insulei a început să crească, în vremea sultanilor Murad I şi Baiazid I Fulgerul.
Sub puterea turcilor
În anul 1390, insula Ada Kaleh a fost ocupată vremelnic de Firut Bei, iar după bătălia de la Ankara (1402) insula a fost stăpânită de despotul Serbiei, Ştefan Lazarovici. Timp de aproape un veac, pe aici s-au făcut toate incursiunile turceşti în Serbia, Ungaria, Austria. Pe la sfârşitul secolului al XVII – insula a cunoscut o perioadă foarte zbuciumată, fiind mereu sub stăpânire fie austriacă, fie turcă. Comitele Marsigli spune că insula a fost mereu întărită şi fortificată. Turcii îi acordă de asemenea o atenţie deosebită, fiind pomenită în cronica turceasă a lui Silahtar. Prin pacea de la Karlovitz (1699), Ada Kaleh a rămas sub stăpânirea Porţii otomane. În 1716 prin ordinul turcilor, N. Mavrocordat, domnul Munteniei trimite 3000 de oameni pentru întărirea garnizoanei de la Orşova şi Ada Kaleh. Documentele turceşti arată că viaţa insulei nu a fost nici în continuare liniştită. În vara lui 1810, cetatea Ada Kaleh a fost ocupată de un detaşament rus sub comanda maiorului Rodricov şi de un batalion de panduri conduşi Tudor Vladimirescu. Pe la mijlocul secolului XIX, cetatea a început să se ruineze. În 1848, călătorii care o vizitau au găsit-o în pragul ruinei. Cetatea slujea acum ca teritoriu de exil pentru deportaţii politici din ţările subjugate. În august 1849, a poposit aici Lajos Kossuth, care predându-se turcilor din Ada Kaleh a fost trecut în Imperiul Otoman. Prin pacea de la San Stefano şi tratatul de la Berlin, ambele din 1878, insula trece sub protectoratul Austro-Ungariei şi sub stăpânirea Porţii. Locuitorii insulei aveau dreptul şi privilegiul de a importa orice fel de marfă în orice cantitate, fără nici o taxă vamală. Nu aveau voie însă să poarte arme de vânătoare. În primul război mondial, armata română a dus lupte cu austriecii la Ada Kaleh şi a ocupat-o, iar ca urmare a Conferinţei de la Lausanne insula a revenit prin referendum României.
Insula Ada Kaleh – victimă a civilizaţiei
Destinată să dăinuiască cât lumea, dacă ne gândim că dimensiunile ei nu s-au schimbat de la începuturi până în contemporaneitate, insula Ada Kaleh, martora atâtor cataclisme şi războaie, a dispărut dintr-o dată, victimă a civilizaţiei industriale. Sfârşitul ei a devenit previzibil în momentul semnării acordului româno-iugoslav din 1956 privind construcţia Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie „Porţile de Fier”. Această construcţie s-a amânat până la 7 septembrie 1964, lungind astfel agonia existenţei insulei. Iminenţa dispariţiei a fost pentru locuitori o tragedie. Deşi lucrările avansau, în insulă mai erau oameni care încă mai credeau că inevitabilul nu se va produce. Totuşi, în 1971 insula a dispărut sub apele lacului de acumulare, odată cu închiderea barajului. Înainte însă de distrugere o echipă de oameni de ştiinţă conduşi de savantul CS Nicolaescu Plopşor a întreprins o acţiune de cercetare ştiinţifică şi de salvare a tuturor vestigiilor. Din insula Ada Kaleh se preconiza strămutarea cetăţii, a moscheei, a cimitirului vechi, a casei lui Regep Aga unul dintre guvernatorii insulei şi mormântul lui Miskin Baba. Pe fondul unei flore apropiate celei din fosta insulă, se sconta cerarea unei noi Ada Kaleh, în egală măsură complex muzeal şi rezervaţie naturală. Proiectul a căzut datorită morţii lui Nicolaescu Plopşor, dar mai ales a dezinteresului care s-a instalat după teminarea Sistemului Hidroenergetic.
Şimian – insula dezolării
În insula Şimian s-a mutat doar fortificaţia stelară austriacă şi mormântul lui Miskin Baba. Nici foarte puţinul ce s-a strămutat pe această insulă, din păcate nu este pus absolut deloc în valoare. Şi toate acestea în timp ce şi Insula Şimian are o istorie destul de bogată. Descoperirile de la Ostrivul Şimian ne arată că în această zonă existau aşezări omeneşti foarte vechi, cele mai vechi aparţinând culturii Starcevo-Criş apoi cultura neolitică Turdaş – Vinca – aparţinând neoliticului mijlociu. Tot în insula Şimian au fost descoperite urme de locuire şi morminte din faza târzie a Hallstattului şi o aşezare geto-dacică din secolele II – I î. Hr. În anul 1970 aici s-a descoperit un tezaur compus din 68 de monede de argint, 66 făcând parte din categoria imitaţiilor monetare de tip Filip II, iar celelalte 2 monezi sunt drahme ale oraşului Dyrrachium. Imediat după dispariţia insulei Ada Kaleh, insula Şimian a cunoscut o perioadă de glorie. Aici a fost construit un restaurant, un ştrand şi alte câteva mici obiective economice, în speranţa că totuşi această insulă va deveni copia fidelă a Ada Kaleh-ului. Nici de această dată nu s-a reuşit punerea în valoare a insulei. Astăzi aproape că nu se mai poate intra pe insulă. Totul este năpădit de vegetaţie şi ruine. Nu se mai cunoaşte aproape nimic din zidurile cetăţii, iar mormintele ce au fost strămutate din Ada Kale nu se mai cunosc. Din când în când, locuitorii Şimianului ce deţin terenuri aici, se refugiază pe insulă unde se îndeletnicesc cu braconajul în special la fazani, insula fiind plină de aceste păsări.
Dumitru Stoichiţa