Cel mai mare arheolog mehedințean, omis de Primăria Drobeta Turnu Severin de pe panourile personalităților din municipiu

grigore-florescuPrimăria municipiului Drobeta Turnu Severin a amplasat în municipiu panouri cu personalități ale județului, un lucru foarte bun în sine, pentru că amintește de oamenii luminați pe care i-a avut acest județ.

Un mare istoric mehedințean, în mod sigur cel mai mare arheolog mehedințean, raportat la activitatea pe care a desfășurat-o, nu figurează printre aceste personalități.

Este vorba despre istoricul și arheologul Grigore Florescu, o personalitate mai puțin cunoscută printre locuitorii municipiului Drobeta Turnu Severin și ai județului Mehedinți.

Spre deosebire de alte personalități ale județului Mehedinți, istoricul și arheologul Grigore Florescu și-a găsit sfârșitul chiar în municipiul Drobeta Turnu Severin, pe ruinele Castrului Roman de la Drobeta, acolo unde a întreprins ample cercetări.

O alee din Drobeta Turnu Severin poartă numele istoricului și arheologului Grigore Florescu. Aceasta este situată în spatele Școlii Generale nr. 6, între străzile Alion și Iuliu Maniu.

Istoricul Grigore Florescu s-a născut la 12 februarie 1892, în comuna Poroina Mare din județul Mehedinți și a încetat din viață la 19 iulie 1960, la Turnu-Severin.

În 1912, la vârsta de 20 ani, obține examenul de bacalaureat al Liceului „Traian” din Turnu-Severin, după care va fi încorporat pentru satisfacerea serviciului militar. Participă la campania militară din Bulgaria, în 1913, la sfârșitul căreia va fi reformat, cu gradul de maior, ca invalid de război. Se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere București, al cărei licențiat devine în anul 1920, fiind studentul marelui istoric Vasile Pârvan.

A fost bursier al Școlii române din Roma (1924–1926) și a devenit Doctor în istorie în 1927. A fost asistent la Muzeul Național de Antichități și la Catedra de istorie antică și epigrafie a Universității din București, apoi conferențiar, cercetător științific la Institutul de Arheologie A.D. Xenopol din București.

Ca membru al Școlii Române din Roma va efectua practica la săpăturile de la Ostia, sub conducerea profesorului G. Calza și va asista chiar și la săpăturile de la Pompei. Membrii Școlii aveau obligația ca în fiecare an de studiu să prezinte o lucrare științifică obligatorie. Participând la săpăturile arheologice de la Aricia (Italia) și conformându-se acestei reguli, Grigore Florescu va susține la sfârșitul primului an de studiu la Roma, lucrarea „Aricia, studiu istorico-topografic”, pe care o va și publica în același an, 1925.

Activitatea sa știinţifică din acești ani constă din începerea săpăturilor la Capidava, în Dobrogea, iar primele rezultate ale cercetării le va publica în revista „Dacia”, vol. III-IV dintre anii 1927-1 932, în articolul „Fouilles et Recherches archeologic a Calachioi (Capidava)”. În paralel va începe și cercetările pe șantierul de la Răcari, jud. Dolj, pe care le va sintetiza în lucrarea „Castrul roman de la Răcari-Dolj”, publicată mai întâi în Arheologia Olteniei nr. IX din 1930 și apoi, cu completări, în Memoriile Institutului de Arheologie Olteană din anul 1931, pe 28 pagini. Tot pe linia investigării castrelor, începe săpăturile în cel de la Drobeta, iar cercetarea o va valorifica, printr-un articol de 24 pagini, în Revista de Istorie a României, nr. III din anul 1933.

În anul 1934, va publica în „Analele Dobrogei”, studiul „Descoperiri arheologice în Constanța și monumente antice inedite din Muzeul Regional al Dobrogei”, pentru ca în numărul din 1 936 al respectivei publicații să-i apară alte două articole: „Cariera romană de la Cernavodă” și, respectiv, un alt articol de completare a celui anterior, „Monumente antice din Muzeul Regional al Dobrogei”. Noile sale descoperiri de la Capidava, continuau să fie relevate în revista „Dacia”.

Face săpături în castrele și cetățile romane de la Răcari, Drobeta, Mălăiești, Bumbești, Histria și Capidava. A publicat cercetările sale și a făcut comunicări valoroase. Ca epigrafist, a cercetat inscripții latine descoperite în Dobrogea. A  elaborat: Aricia.  Studiu istorico-topografic  (1925); Monumenti funerari romani della Dacia Superior(1930); Castrul roman de la Răcari-Dolj (1930); Două  monumente  epigrafice  în  legătură  cu problema continuității (1940) ş.a.

A  colaborat  la Revista Istorică Română, Arhivele Olteniei.

A publicat cărțile: „Arcul  de triumf  al  lui  Constantin  cel  Mare” (1927); „Momenti  funerari  romani della  Dacia inferiore” (1942); „Capidava. Monografie arheologică” (1958).

Ca o recunoaștere a meritelor sale de neobosit arheolog, Academia Română îi va acorda în anul 1957 premiul „Vasile Pârvan”.

Mircea Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *