Când șansa îți surâde la 73 de ani

În 2019, după căderea Guvernului Dăncilă, când a ținut discursul de încheiere a mandatului de ministru al Agriculturii, în fața colegilor săi din minister, la exact 70 de ani și două zile, Petre Daea le-a spus colegilor săi după minute bune în care le-a vorbit în stilul său caracteristic, rar, apăsat, parcă alegându-și cu grijă fiecare cuvânt: Vă spun la revedere!

Să fi avut Petre Daea vreo premoniție în acel moment și la o așa vârstă înaintată pentru un politician, când mulți nu doar că nu mai activau în politică, dar încercă să-și facă o bătrânețe liniștită, pentru că, nu-i așa, la o asemenea vârstă apar tot felul de boli, iar sănătatea este într-adevăr o prioritate, pe care nu o poți neglija angajându-te în tot felul de funcții politice sau publice?

După aproape 3 ani de la acel moment, când se îndreaptă vertiginos și implacabil spre 73 de ani (pe 2 noiembrie 2022 va împlini această vârstă), lui Petre Daea, la deplina bătrânețe, șansa îi mai surâde o dată.

Astăzi, mehedințeanul Petre Daea a fost votat în ședința Consiliului Politic Naţional al PSD pentru a reveni în funcția de ministru al Agriculturii.

Un astfel de vot înseamnă că va fi numit din nou ministru al Agriculturii, pentru că votul din forul de conducere al partidului este legitim. Doar o minune mai poate să facă ca Petre Daea să nu fie ministru.

Petre Daea este unui dintre puținii politicieni din România pentru care se confundă cu un minister. Prima dată a fost ministru al Agriculturii câteva luni în anul 2004, la finele Guvernului Adrian Năstase. Apoi a mai fost ministru în perioada 4 ianuarie 2017 – 4 noiembrie 2019.

Există doi miniștri din Mehedinți, pentru care ministerele s-au confundat cu persoanele lor: Ecaterina Andronescu la Educație și Petre Daea la Agricultură.

Mircea Popescu