Bunica Lina

Bunica Lina, în italiană “nonna Lina” pentru că e italiancă, nu e unica bătrână simpatică din lume şi nici ultima care la 98 de ani se menţine activă, dar faptul că o întâlnesc acolo unde lucrez, mă simt norocoasă şi totodată mândră de a o fi cunoscut, iar pentru mine e şi specială, mai ales că e persoana cu etatea cea mai mare pe care eu personal am întâlnit-o.

A muncit toată viaţa, având o pensiune cu 14 camere pe care a îngrijit-o doar ea cu mâinile ei, fără angajaţi, în ciuda faptului că pe la 28 de ani, o infecţie la mâna dreaptă, i-a pus braţul în pericol făcând un început de cangrenă fapt pentru care i s-a tăiat degetul mijlociu. Ea, omul ei şi-atât, ca apoi când cei doi copii i-au crescut au ajutat-o. Mi-a zis că “nu am făcut niciodată o vacanţă şi nu am ieşit nicăieri pe mapamond dar a venit mapamondul la mine”, aşa se explică faptul ca e dezgheaţă.

A prins războiul, ea fiind dintr-un sat de pe lângă Veneţia şi a venit la Roma în ’46 la trei zile după ce s-a măritat iar de atunci doar muncă asiduă. Mai întâi la un restaurant al soţului, asociat cu fraţii lui, după care fiecare s-a desprins cu propria afacere “eheeeiii (îmi povesteşte des) atunci nu era ca acuma! Am născut acasă cei doi copii. La vremea aceea spălam rufele toate şi cearşafurile doar de mână, abia după mulţi ani au ieşit maşinile de spălat dar nu ca astea de azi ci erau simple, apoi după alţi mulţi ani s-au înfiinţat spălătoriile şi am muncit fără întrerupere de-atunci”.

Şi-a părăsit pensiunea la 80 de ani când fiii şi nepoţii au decis vehement, mai mult obligând-o, să se oprească din lucru. A avut depresie profundă pentru încetarea activităţii, revenindu-şi într-adevăr, dar încă mai oftează după serviciul său. Nu mult după aceea şi-a rupt clavicola iar fiica ei, d-na Maria, a luat-o la dânsa şi de atunci nu a mai dus-o acasă, între timp suportând alte două operaţii (dintre care şi o tumoare la sân) şi alte 3-4 fracturi de oase în diverse locuri. Răzbate mereu. E mărunţică şi distorsionată de oase dar nu cedează “creierului trebuie să-i dai mereu de lucru” spune cu decizie în voce.

O văd pe “nonna Lina” zilnic deoarece locuieşte şi acum cu fiica şi ginerele, la care lucrez eu ca menajeră şi pot să vă destăinui cu mâna pe inimă că bătrâna îmi calcă absolut toate rufele cu o precizie de invidiat, mătură, udă florile de pe o terasă de 100 m.pătraţi, curăţă bucătăria cu meticulozitate, îşi coase singură ceea ce i se descoase, îşi spală de mână rufişoarele de pe ea şi culmea culmilor, până acum juma’ de an (când a avut o altă fractură) gătea mâncare pentru familie şi făcea singură baie.

Fiica bunicuţei, d-na Maria, mi-a zis din prima zi de lucru să nu care cumva să nu-i las mamei de treabă. Deci, nu „să-i dau” ci “să-i las uitate”, eu călcând doar cămăşile domnului. Logic, eu nu că nu trec în urma bătrânei să nu verific sau pentru a nu retuşa eventualele mici “defecte” şi sincer nu prea am ce retuşa.

Ce să vă mai zic, faptul că citeşte zilnic ziarul “La Republica” şi (atenţie!) fără ochelari, criticând bazaconiile zilelor noastre şi povestindu-mi haosul din politica republicii? De multe ori aşteaptă cu nerăbdare continuarea din ziarul de a doua zi, aşa ca pe un film serial. Mănâncă te miri ce şi mai nimic, plăcându-i cel mai mult pâinea şi adoră bomboanele cu mentă.

Câteodată, când o salut la plecare şi îi spun că „ne vedem mâine” ea mă priveşte în ochi şi-mi răspunde “poate dă Domnul să nu” şi surâde obosită de bătrâneţe “ştii, bătrâneţea e o altă bestie” zice.

Când eu plec în concediu mă vorbeşte şi se gândeşte la mine în fiecare zi. Când lucrez, îmi iese aproape zilnic de după câte un colţ al casei, aşa să nu ne vadă ceilalţi şi îmi strecoară în “secret” câte trei bombonele şoptindu-mi “luaţi să vă răcoriţi doamnă că mult mai munciţi” – apartamentul fiind mare, pe două nivele, ocupând ultimile două etaje ale scării blocului, dar şi pentru faptul că-mi cunoaşte programul şi ştie că de la ei, eu mai merg la alt loc de muncă făcând doua case la zi – “da, luaţi şi două pătrăţele de ciocolată că vă dă energie!”. Am buzunarele genţii şi cele de la geci, pline de bomboane cu mentă.

E simpatică prin felul de a fi şi 98 de ani nu-s deloc puţini. Îi doresc din inimă multă, multă sănătate, pentru cât va mai fi printre noi!

Elena AGAPI

Elena Agapi este colaboratoare a revistei severinene „Cafeneaua politică şi literară”. Ea locuieşte în Roma – Italia, unde interpretează rolul Chiriţei