Bătălia uselistă pentru Orşova
 

Dintre toate localităţile judeţului Mehedinţi, doar municipiul Orşova este animat de febra nominalizărilor în perspectiva alegerilor locale de anul viitor. Practic, Orşova a devenit o miză electorală uriaşă pentru toate partidele. Deşi mai este suficient timp până la alegerile locale, în municipiul dunărean partidele politice mehedinţene au început deja să-şi stabilească strategiile electorale, dar şi să-şi facă o serie de calcule politice astfel încât să obţină o poziţionare cât mai bună. Agitaţia se observă în primul rând la nivelul USL Mehedinţi, alianţa opoziţiei în care partidele componente duc o veritabilă bătălie pentru nominalizarea candidaţilor. Primul partid din alianţa opoziţiei care şi-a făcut public candidatul a fost PSD Mehedinţi. Dorin Incă, fost edil-şef orşovean în timpul guvernării cederiste, a fost propunerea social-democraţilor mehedinţeni imediat după constituirea USL Mehedinţi. Faptul că PSD Mehedinţi s-a grăbit cu acerastă nominalizare arată, fără îndoială, interesul accentuat al al acestei formaţiuni politice pentru municipiul Orşova. Cu toate acestea, candidatura lui Incă nu pare să fie definitivă, cel puţin privită prin prisma mediatizării şi acţiunilor politice ale organizaţiei orşovene alături de reprezentantul lor. La rândul său, PC Mehedinţi a aprobat, în forul său de conducere, candidatura lui Constantin Negulescu, fost, de asemenea, primar al municipiului Orşova. Candidatura d-lui Negulescu nu este nici nouă, nici surprinzătoare, întrucât fostul şef al administraţiei orşovene îşi exprimase cu mult timp în urmă intenţia de a candida pentru încă un mandat. Aşadar, indiferent că ar fi fost sau nu propus de către conservatorii mehedinţeni, cred că dl. Constantin Negulescu ar fi candidat în orice situaţie. Mult mai rezervat a fost PNL Mehedinţi, formaţiunea politică din USL care nu şi-a anunţat deocandată candidatul. Liberealii mehedinţeni par să fie cei mai favorizaţi în această luptă din interiorul alianţei, deoarece potrivit atât propriilor evaluări, cât şi unor măsurători sociologice, preşedintele lor de la Orşova, Ion Manea, stă cel mai bine la nivelul încrederii de care se bucură în rândul alegătorilor acestui municipiu. Cu siguranţă, Ion Manea va fi candidatul PNL Mehedinţi pentru Primăria Orşova. Dacă însă aceste propuneri au fost făcute în vederea realizării unui sondaj pentru a susţine o candidatură comună a USL Mehedinţi, atunci este în regulă. De altfel, aceasta ar trebui să fie singura soluţie electorală, în condiţiile în care la viitoarele alegeri locale primarii vor fi aleşi dintr-un singur tur de scrutin. Deocamdată, USL Mehedinţi nu a anunţat că doreşte o candidatură comună pentru Orşova, însă chiar şi într-o asemenea variantă electorală nu pot fi excluse o serie de consecinţe politice nedorite. Orgoliile sunt prea mari, cel puţin în ceea ce priveşte candidaţii propuşi, ceea ce conduce inevitabil la complicaţii în interiorul USL Mehedinţi, întrucât trebuie să se ajungă la un compromis, altfel spus la cedări. Aşa cum arată situaţia în prezent, anvergura candidaţilor, dar şi interesele partidelor din care fac parte, este greu de crezut că USL Mehedinţi poate realiza acest consens, fără riscul declanşării unor tensiuni interne.

 

Mircea Popescu