Ar fi putut ajunge un mare muzician al ţării, dar a rămas în Severin să facă istorie

Printre compozitorii, dirijorii, cântăreţii, scriitorii şi oratorii români din pragul veacului al XX-lea, numele lui I. Şt. Paulian se înscrie la loc de frunte. Acesta şi-a făurit un ideal de muncă şi un ţel major al întregii vieţi din slujirea intereselor poporului prin cântec, care a avut tăria de granit a înaltului patriotism şi strălucirea comorii moştenite din străbuni.

I. Şt. Paulian a fost studentul maestrului George Stefănescu şi ar fi putut deveni un cântăreţ de operă remarcabil, datorită vocii sale naturale, ar fi putut să facă o carieră artistică internaţională, dar a renunţat la gloria personală a scenei pentru că şi-a dat seama de nevoile imediate ale şcolii, ale educaţiei muzicale a cetăţenilor.

Ar fi putut rămâne, după absolvirea Conservatorului, în Bucureşti, unde ar fi putut ajunge un foarte bun compozitor, dar a preferat să contribuie la ridicarea cultural-artistică a zonelor de provincie – Slatina şi Turnu-Severin – şi în special a satelor din Oltenia şi Banat.

A preferat să se alăture cu pasiune tribunilor politici care militau pentru marile înfăptuiri naţionale.

Timp de patru decenii – I. Şt. Paulian – a avut meritul principal de a se dedica operei de culturalizare a cetăţenilor ţării, pe care a desfăşurat-o consecvent – sub paravanul aparent nevinovat al muzicii, căreia i-a dat şi atributele mesajului politic, social şi politic. Actele sale de curaj artistic le-a plătit cu temniţe, dar sacrificiile nu au fost zadarnice, deoarece a trăit bucuria împlinirii idealurilor ce i-au măcinat tinereţea… I. Şt. Paulian a făcut artă cu tendinţă.

Activitatea acestui înflăcărat muzician care a pus bazele celei mai vechi societăţi corale din Oltenia – Corul Doina din Turnu Severin – s-ar fi putut uita deoarece documentele menite să ateste munca sa artistică au dispărut. Pe de o parte confiscarea actelor de către cenzura austro-ungară, pe de altă parte surghiunul la Szeghedin şi deportarea în Bulgaria din primul război mondial au contribuit la împrăştierea arhivei personale. La toate acestea s-a adăugat distrugerea casei din Turnu-Severin în urma bombardamentelor aviatice din 1944.

Dacă documentele materiale au dispărut, în schimb Doina lui I. Şt. Paulian a supravieţuit. Pentru meleagurile mehedinţene şi oltene, I. Şt. Paulian rămâne un ctitor al culturii muzicale locale, egalul lui Gavriil Musicescu în Moldova, al lui Ion Vidu în Banat, al lui D.G.Kiriac în Muntenia, al lui Iacob Mureşianu şi Gh. Dima în Ardeal.

De altfel cu toţi s-au aflat în strânse legături de colaborare muzicală, pe unii i-a cunoscut personal iar pe Ion Vidu l-a socotit un adevărat frate de suferinţă şi ideal – spune Viorel Cosma, în cartea „I. Şt. Paulian în lumina izvoarelor documentare”.

I. Şt. Paulian s-a născut la 4 februarie 1864 în Craiova şi a murit la 6 august 1936 în Turnu-Severin.

Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul de muzică şi declamaţiune din Bucureşti – (1889-1893), având ca profesori pe George Stephănescu – canto – Gheorghe Brătianu – teorie şi solfegii, Eduard Wachmann – armonie – Ştefan Vellescu – artă dramatică. La început s-a orientat spre cariera de cântăreţ, vocea amplă şi bine timbrată de bariton i-a asigurat încă de pe băncile Conservatorului un loc merituos în corul ceremonial al Bisericii Domniţa Bălaşa din Bucureşti.

După absolvirea Conservatorului a optat pentru învăţământ, dar a mai continuat să şi concerteze – asta pentru a nu-şi dezamăgi dascălul şi colegii de clasă – Aurel Eliade, Gemma Mezzetti, Constantin Grigoriu. Afişele ne-au fixat itinerarul artistic al „cântăreţului” I. Şt. Paulian din Bucureşti – Sala Ateneului Român – până la Iaşi, Băltăţeşti, Oglinzi, Câmpulung, Lugoj, Turnu-Severin, etc. În ciuda acestor concerte, profesorul George Stephănescu i-a reproşat mereu gestul despărţirii de arta lirică: „Bine omule, pentru asta am muncit eu atât de mult cu d-ta, ca să ajungi la Slatina? Nu-i păcat de glasul dumneatale, să-l hodorogeşti toată ziua cu copii la şcoală şi la corul bisericesc. Eu prevedeam în dumneata un element cu care şi eu şi Opera Română să ne mândrim… şi când acolo? Nu mă aşteptam să-ţi croieşti o astfel de cale!”

Între anii 1893-1897 I. Şt.Paulian a fost profesor de muzică la liceul din Slatina. Printr-o muncă asiduă a reuşit să ridice prestigiul muzicii în cadrul şcolii, să alcătuiască un cor de tineri de care oraşul Slatina va fi mândru – mai ales că în 1896 cu prilejul trecerii împăratului Franz Joseph prin gara oraşului, oficialităţile au primit felicitări şi pentru ţinuta artistică a formaţiei corale dirijată de I. Şt.Paulian care a fost decorat pe loc din dispoziţia împăratului – pentru modul în care corul a interpretat Imnul Imperial de Haydn.

Corul a fost alcătuit din 100 de persoane – şi până pe data de 10 septembrie 1896 – a fost pregătit să întâmpine împăratul care venea din patria muzicii – leagănul muzicii lui Beethoven, Mozart, Schumann şi Schubert.

„Pe peronul gării din Slatina corul şi-a ales locul cel mai prielnic. La apropierea trenului regal, este întâmpinat de fanfara militară. După trecerea în revistă a gărzii de onoare şi prezentarea persoanelor oficiale, începe şi corul, Împăratul, regele şi suita lor, apropiindu-se de cor, ascultă până se termină şi apoi felicitându-mă, spune să se mai repete, ceea ce impresionează mult pe cei de faţă, căci se ştia că programul prevedea ca oaspeţii să stea în gara Slatina numai patru minute”.

În timpul acesta, Primul Ministru – Sturza – traducea în nemţeşte Contelui Golukovski textul poeziei, iar Stolojan foarte satisfăcut îmi făcea semne de mulţumire.

Împăratul îşi exprimă din nou felicitările sale şi în auzul tuturor dă ordin Contelui Bel să mi se ofere medalia: Crucea pentru merite în aur. Peste trei zile am şi primit-o. Pe când împăratul şi regele se îndreptau spre vagonul ce le era destinat, Ministrul de Interne Anastasie Stolojan îmi zice: „Bravo Pauliene, ai avut o idee minunată şi ai ieşit foarte bine”!

Închipuieşte-ţi că nici la Severin şi nici la Craiova nu l-a întâmpinat vreun cor. Bravo, ai auzit? Împăratul a dat ordin să fii medaliat, bravo! – din amintiri 1895 – 1897 – în Semenicul, Lugoj, 3, nr. 12, 25 decembrie 1930, p. 17 -20.

La scurtă vreme, maestrul de muzică al Gimnaziului din Slatina a închegat şi primul cor al catedralei oraşului.

Rezultatele foarte bune obţinute de I. Şt. Paulian într-un timp atât de scurt au trecut repede „barierele” oraşului Slatina, astfel încât directorul Liceului “Traian” din Turnu-Severin a intervenit pe toate căile spre a-l aduce pe dirijor în vechea cetate Drobeta.

Dăm în continuare traseul carierei lui I. Şt. Paulian. După o scurtă trecere, mai mult formală, scriptică, prin nomenclatorul corpului didactic al Şcolii Normale din Craiova – 1897, I. Şt. Paulian a ajuns în toamna aceluiaşi an la Turnu-Severin.

„Într-o seară de august, pe când stăteam la masă cu profesorii: G. Buşilă, directorul Liceului Carol, Achil Gheorghiu, Nache Niculescu şi alţii, în grădina Cocaliceanu, vine la noi d-l Costescu, directorul Liceului “Traian” din Tr. Severin. Cum mă vede, îmi spune: Pentru d-ta am venit, d-le Paulian. Eu tot nu mă las de vechea mea idee. Vreau să-ţi propun să vii la Severin.

– Cum, d-le Costescu? n-am primit să vin la Severin atunci când eram suplinitor la Slatina, şi o să primesc acum, când sunt titular şi adus la Craiova”?

După o discuţie cu toţi cei de la masă – care împreună cu I. Şt. Paulian încercau să-l convingă pe Costescu că nu poate să-l ia la Severin:

„Mă neică, eu am intenţii bune cu d-l Paulian şi să ştiţi voi că eu am convingerea că mă va asculta.”

„Nu te supăra, d-le Costescu, dar nu te pot asculta”.

Conducându-l acasă pe I. Şt.Paulian – Costescu i-a spus: „Mă neică, nu te supăra, dar eu vreau să-ţi spun tot ce am pe inimă. Văd că pe lângă alte calităţi, eşti şi om de iniţiativă”. La toamnă vine împăratul Germaniei să viziteze pe regele nostru, de ce să nu fii d-ta cel dintâi să-l întâmpini la Severin, cu un cor cum ştii d-ta să-l formezi?

Vezi, este în joc şi liceul meu şi aş vrea să fie la înălţime şi în ceea ce priveşte muzica. Că ai plătit chiria, îţi restitui eu toate cheltuielile şi de drum şi tot ce vrei. Te asigur că nu vei regreta, vei forma şi un cor religios, pe care am avut eu grijă să-l trec în bugetul Primăriei, ai şi trei divizionare, îţi voi pune la dispoziţie tot ce-mi vei cere…”

Insistenţele ispititoare ale d-lui Costescu i-a biruit rezistenţa astfel că pe ziua de 1 septembrie 1897, când trebuia să ia în primire postul de la Şcoala Normală din Craiova a fost transferat definitiv la Turnu-Severin.

Chiar în anul sosirii la Severin a pus bazele Societăţii Corale Doina – 1897, care a devenit un ansamblu de prestigiu al mişcării artistice de amatori din pragul veacului XX.

A înfiinţat apoi un cor de tineri la Liceul “Traian”, un cor mixt la Catedrala Grecescu, a efectuat turnee cu formaţia Doina în satele şi oraşele oltene şi bănăţene, a ţinut conferinţe şi concerte – lecţii despre muzica populară românească şi cultă, manifestări artistice cu caracter patriotic la diferite sărbători naţionale, schimburi artistice cu formaţiile corale din Iugoslavia, Bulgaria şi Banat pentru strângerea legăturilor de prietenie între popoarele vecine. Acestea sunt doar câteva din iniţiativele acestui tribun muzical neobosit al Severinului.

Dar dintre toate iniţiativele şi împlinirile care au legat numele lui l. Şt. Paulian de mişcarea artistică din Turnu-Severin, realizarea principală a rămas societatea corală Doina. În mai puţin de cinci ani, formaţia corală Doina şi-a dobândit un prestigiu naţional.

Încă de la sfârşitul secolului trecut, a întreţinut corespondenţă cu dirijorii şi compozitorii celorlalte provincii româneşti, unele aflate sub stăpânire străină – Ion Vidu, Gheorghe Dima, Dimitrie Cunţan, Iacob Mureşianu, Iosif Velceanu. A avut legături trainice profesionale şi de prietenie cu compozitorii şi dirijorii D.G. Kiriac, Gavriil Musicescu, Alfonso Castaldi, Ioan D.Chirescu, cu folcloristul Gh. N. Dumitrescu-Bistriţa, cu cântăreţii Ion Băjenaru, Alecu Barcănescu, Gheorghe Folescu, cu muzicologul Mihail Gr. Posluşnicu, ş.a.

I.St. Paulian a atras în oraşul Turnu-Severin o seamă de personalităţi ale culturii româneşti, care să dea strălucire manifestărilor artistice ale Doinei. Printre cei care au colaborat la concertele, şezătorile şi conferinţele Doinei cităm pe: dr. C.I.Istrate, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Valeriu Branişte, I.AI.Brătescu-Voineşti, Radu Rosetti, ş.a.

În acelaşi timp a stabilit relaţii artistice cu Reuniunile de muzică şi cântări din Lugoj, Caransebeş, Reşiţa, Sibiu etc., cu prestigioasele formaţii Corul metropolitan din Iaşi şi Carmen din Bucureşti, cu Filarmonica din Craiova.

A intrat în legături cu formaţiile germană şi sârbă din Turnu-Severin, precum şi cu corurile din Răciţa şi Vârşeţ-Iugoslavia, din Lom- Bulgaria, cu Orsovaer Musik Gesang Verein – Banat.

A colaborat şi a sprijinit societăţile culturale româneşti de sub dominaţia străină – de pildă România Jună din Viena.

Vizitele reciproce dintre coriştii severineni şi lugojeni, au însemnat pagini emoţionante de dragoste frăţească între românii din Banat şi Oltenia, exemplu viu pentru alte formaţii artistice ce slujeau acelaşi ideal major.

Datorită intensei activităţi politice, sociale şi culturale a dirijorului I. Şt. Paulian – creaţia sa poartă pecetea sentimentului patriotic. Titlurile corurilor sale vorbesc de la sine: Imnul Unirii, Fraţi români, Horia, Cloşca şi Crişan, Marşul dorobanţilor, Nu disperaţi!. Muzica compozitorului I. Şt.Paulian a slujit eficient la momentul istoric prin care trece poporul român în primul război mondial.

Din dragoste sa sinceră faţă de poporul român au izvorât atât prelucrările corale de folclor, cât mai ales acţiunile culturale menite să lumineze ţărănimea – conferinţe, concerte, şezători, organizări de biblioteci săteşti, etc.

Anii primului război mondial l-au purtat pe I. Şt. Paulian prin temniţele şi lagărele Szeghedinului, şi prin surghiun în „pusta Rumeliei orientale”, din cauza actelor de patriotism din tinereţe. Deşi cu sănătatea zdruncinată, conducătorul Doinei a trăit clipele fericite ale eliberări şi unirii tuturor „fraţilor” mângâindu-şi într-o oarecare măsură suferinţele anilor de detenţiune.

Ultimul deceniu de viaţă l-a găsit în fruntea iniţiativelor cultural-artistice din oraş şi regiune A conferenţiat despre tradiţiile populare, despre muzica românească şi a evocat figurile reprezentative ale culturii româneşti la diferite sărbători şi aniversări – I. Vidu, G.Musicescu, Coriolan Brediceanu, I. G. Bibicescu. etc. A început să-şi scrie Amintirile, pe care parţial le-a publicat în revistele bănăţene şi oltene – Semenicul, Izvoraşul, Drapelul, Foaia Diecezană etc.

A colaborat la Revista profesorilor de muzică Botoşani, precum şi la revistele şi ziarele locale. Deşi bolnav, nu a pregetat să se deplaseze la Lugoj, Caransebeş, Bistriţa – Mehedinţi etc., pentru a conferenţia. Pe drept cuvânt, unii îl recunosc drept „un apostol în vreme de bejenie” – (Buracu) iar alţii îl socotesc „un gigant al conştiinţei naţionale”- C. Corneanu.

I. Şt.Paulian a încredinţat corul Doina compozitorului şi dirijorului Petre Severin – un urmaş de nădejde.

Moartea l-a surprins pe I. Şt. Paulian la vârsta 72 ani – în 1936. Ultimul omagiu a căpătat proporţiile de ceremonial regional, presa centrală şi locală, ansamblurile surori din toate colţurile ţării, marile personalităţi cultural artistice de pretutindeni şi oficialităţile severinene şi-au exprimat întreaga preţuire faţă de muzicianul dispărut.

Prin moartea lui I. Şt.Paulian cetăţenii şi oraşul Turnu-Severin au pierdut pe cel mai de seamă muzician pe care l-a dăruit portul dunărean culturii noastre muzicale la interferenţa celor două veacuri.

Pe I. Şt. Paulian l-a pasionat istoria şi literatura română, pictura şi arhitectura veche naţională, arheologia şi folcloristica, etc. A studiat lucrările lui N.Iorga, A.D.Xenopol, G.Ionescu-Gion, Grigore Tocilescu, Aaron Florian, Gala Galaction, I. Simionescu, G.Balş, Alexandru Vlahuţă, Andrei Şaguna, N.Baiulescu, Virgil Ciofleac, Sterie Stinghe, etc. A cercetat la sursă pictura lui Nicolae Grigorescu şi şi-a completat observaţiile personale cu lectura de specialitate.

Această pregătire intelectuală a fost dublată de o remarcabilă atitudine etică, social politică şi patriotică.

În ziua de 12 noiembrie 1897 s-a înfiinţat „Doina” ca o necesitate naţională pentru oraşul Turnu-Severin.

I. Şt.Paulian a mărturisit că prin focarul de cultură patriotică a societăţii corale Doina „năzuie ca aici la Severin să creeze un altar de la al cărui pristol să propovăduiască românii de pretutindeni”.

Scopul Doinei – după mărturisirile lui I. Şt. Paulian a fost „să răspândească gustul muzicii în toate stratele sociale şi prin muzică să întărească simţământul naţional, sentimentul moral şi religios, să îndulcească şi să îndrepte moravurile noastre, să apropie mai mult sufleteşte pe unii de alţii”.

Din discursurile funebre ale lui I. Şt. Paulian se observă că oratorul transforma fiecare ceremonie funebră, sărbătoare religioasă, hram bisericesc, etc. într-un prilej de îndemn al mulţimii la unitate politică şi naţională, la înfrăţire şi luptă de eliberare naţională.

Provenit dintr-o familie de intelectuali cu largi vederi politice, I. Şt Paulian a dus mai departe democratismul convingerilor dobândite în casa părintească. A căutat să insufle în rândurile societăţii Doina respectul şi egalitatea între oameni, între meseriaşi, mecanici ceferişti, lucrători de la şantierele navale şi intelectuali. El a avut o atitudine de respect faţă de unguri şi sârbi. Să nu uităm că Turnu-Severin se afla în pragul veacului XX la confluenţa a trei stăpâniri politice care desfăşurau o aprigă politică de învrăjbire naţională.

De aceea chiar la societatea corală Doina activau şi sârbi, germani, evrei, alături de români, dirijorul cultivând preţuirea reciprocă.

Dar muzicianul şi omul politic I. Şt. Paulian a fost unanim preţuit şi pentru tactul său pedagogic, pentru simţul său înnăscut de dascăl. I. Şt. Paulian a fost un admirabil pedagog, un remarcabil psiholog – care a ştiut să-şi cucerească elevii şi discipolii.

În calitatea sa de dascăl, dirijor, compozitor, cărturar şi om de cultură a reuşit să imprime tuturor celor de la societatea corală Doina dragostea pentru muzică şi perseverenţa.

Liceul de Artă şi o stradă din Drobeta Turnu Severin poartă numele lui I. Şt. Paulian. De asemenea, în faţa liceului care-i poartă numele din Drobeta Turnu Severin este amplasat bustul lui I. Şt. Paulian, operă de artă realizată de marele sculptor severinean, Gheorghe Anghel, autorul statuii lui Eminescu din faţa Ateneului Român, din Bucureşti.

Viorel Sahagia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *