Alina Teiș (deputat PRO România-Mehedinți): „Promovăm garantarea accesului la educație și dezvoltarea unui sistem educațional de calitate”

Alina_Teis_deputat_Pro_RomaniaPromovăm garantarea accesului la educație și dezvoltarea unui sistem educațional de calitate, care să genereze competențe corelate cu necesitățile pieței muncii din secolul XXI.

PRO România împărtășește valorile fundamentale care stau la baza sistemului de educație: încredere, flexibilitate, diversitate, excelență, echitate, transparență și stare de bine, așa cum sunt descrise de Academia Română în Strategia de dezvoltare a României.

Susținem:

Asigurarea resurselor necesare unui sistem de învățământ modern și adaptat cerințelor și așteptărilor societății actuale

Investiții coerente în educația timpurie – este de dorit să construiești pe o baza solidă în loc să repari permanent

Regândirea carierei didactice pentru a atrage, a motiva și a reține cei mai buni absolvenți în aceasta profesie – formare inițială, selecție, formare continuă și parcurs în carieră

Profesionalizarea managementului instituțiilor de învățământ

Descentralizarea sistemului de învățământ preuniversitar și consolidarea autonomiei universitare, inclusiv la nivel financiar – rolul central TREBUIE să aparțină școlii

Susținerea și profesionalizarea serviciilor de orientare și consiliere în carieră a elevilor și studenților

Dezvoltarea și diversificarea unor rute profesionale complete în parteneriat cu angajatorii – acoperirea nivelelor de calificare medii (3, 4 si 5) și superioare (6, 7, 8)

Susținerea și racordarea internațională a sistemului românesc de învățământ superior, din perspectiva competitivității în educație și cercetare științifică, pentru a răspunde celor 3 provocări majore: Calitate – Angajabilitate – Dezvoltare.

#PRO_ROMÂNIA
#PRO_EDUCAȚIE
#PROmisiunea_ieșirii_din_criză

Alina Teiș,
Deputat PRO România, Județul Mehedinți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *