Aladin Georgescu: „Voi propune internalizarea serviciului alimentar la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin”

Spital_JudeteanPreședinte Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, reacționează în urma rezultatului controlului efectuat la blocul alimentar al Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin, unde s-au constatat nereguli de către Protecția Consumatorului și Direcția de Sănătate Publică.

Aladin Georgescu spune că a convocat pentru ziua de 21 februarie Consiliul de administrație al unității spitalicești pentru a lua măsurile care se impun, printre acestea fiind și internalizarea serviciului alimentar.

„Nu ne putem juca cu sănătatea celor care vin să se trateze în această unitate.
Voi cere măsuri urgente pentru remedierea situației și voi propune internalizarea serviciului alimentar. În prezent, acesta este externalizat, firma care are acest contract fiind amendată pentru neregulile constatate. Internalizarea este o soluție bună, aceasta fiind deja aplicată cu succes în cazul spălătoriei.
Personal, în toate întâlnirile pe care le-am avut și în pozițiile publice, am cerut personalului medical și angajaților Spitalului să își facă datoria așa cum trebuie și să pună interesul pacienților pe primul loc.
În ceea ce privește clădirea spitalului, știm cu toții că este una neconformă și tocmai din acest motiv am realizat cel mai important proiect de reabilitare și modernizare din ultimii 30 de ani, un proiect în valoare de 77 milioane lei, la fel cum am procedat și cu secțiile exterioare care, și ele, au nevoie de reabilitate urgentă. În prezent, sunt în derulare șase contracte pentru îmbunătățirea condițiilor în Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin”, a declarat Aladin Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *