Aladin Georgescu va face ce trebuie pentru PSD Mehedinti la parlamentare

Aladin_Georgescu_psd_mhPSD Mehedinţi a câştigat scrutinul local din data de 5 iunie, arătând că este principala forţă politică a judeţului. A fost cea mai categorică victorie electorală a PSD Mehedinţi din toată istoria sa locală, deoarece partidul a câştigat nu doar majoritatea în Consiliul Judeţean, ci şi marea majoritate a primarilor din judeţ, respectiv 55 din totalul celor 66 primării ale judeţului. De asemenea, pentru prima dat, PSD Mehedinţi a câştigat toate primăriile celor 5 oraşe ale judeţului: municipiile Drobeta Turnu Severin şi Orşova, oraşele Strehaia, Vânju-Mare, Baia de Aramă.Fără îndoială că la această victorie a contribuit întreaga structură de conducere a partidului.

Un merit aparte l-a avut însă preşedintele PSD Mehedinţi, Aladin Georgescu, care a avut capacitatea şi abilitatea politică necesare pentru a-şi aduce o contribuţie importantă la reformarea PSD Mehedinţi, de a păstra în partid şi sprijini primarii cu potenţial real de realegere, de a crede în şansa politică a partidului pe care îl conduce în a rămâne principala forţă politică a judeţului.

Aladin Georgescu a dat dovadă de multă maturitate politică în dubla sa calitate, cea de preşedinte al CJ Mehedinţi şi preşedinte al PSD Mehedinţi. Meritul său a fost acela că a păstrat partidul unit şi că a propus drept candidaţi primari competenţi credibili şi apreciaţi, edili pe care i-a sprijinit în proiectele demarate în comunităţile lor. Ca urmare a acestui rezultat electoral remarcabil al PSD Mehedinţi la alegerile locale, Aladin Georgescu a fost reales de către colegii săi consilieri în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, ca urmare a scorului obţinut la alegerile locale. A fost o alegere corectă şi o încununare a unei evoluţii politice remarcabile pentru un lider politic local.

În perspectiva alegerilor parlamentare din luna decembrie a acestui an se vorbeşte tot mai des care vor fi candidaţii PSD Mehedinţi pentru acest timp de scrutin. Partidul nu şi-a definitivat lista de candidaţi pentru Senat şi Camera Deputaţilor, însă este de aşteptat să propună persoane credibile, competente şi oneste.

În calitatea sa de preşedinte, Aladin Georgescu va face ce trebuie pentru PSD Mehedinţi la parlamentare, astfel încât partidul pe care îl conduce să câştige şi acest scrutin electoral şi să-şi consolideze poziţia de principală forţă politică a judeţului.

Preşedintele PSD Mehedinţi, Aladin Georgescu, are experienţa şi maturitatea politică necesare atât pentru a propune o variantă credibilă de candidaţi pentru alegerile parlamentare, dar şi pentru ca partidul pe care îl conduce să câştige aceste alegerile în judeţ. Însă, dincolo de aceste aprecieri, este vorba de responsabilitatea unui lider politic de organizaţie judeţeană. Iar Aladin Georgescu este un preşedinte responsabil faţă de partid şi faţă de evoluţia sa politică. Nu în ultimul rând alegerile parlamentare din toamna acestui an constituie şi o mare provocare politică pentru Aladin Georgescu din postura sa de preşedinte, tot la fel de mult cum a constituit şi la recentele alegerile locale câştigate, provocare circumscrisă perspectivei sale politice.

Realegerea în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi a deschis o perspectivă politică reală pentru Aladin Georgescu. El este în prezent liderul care are cel mai mare potenţial de creştere politică din judeţ. Aladin Georgescu face parte din categoria politicienilor tineri care doresc şi se implică responsabil pentru a face ceva pentru judeţ şi care propun o viziune administrativă realistă.

Din acest punct de vedere, Aladin Georgescu are toate premisele să-şi construiască o carieră politică şi administrativă de succes. Modestia, forţa de implicare, capacitatea şi experienţa administrativă acumulate sunt atribute care îi conferă preşedintelui Aladin Georgescu premisele reale ale unui politician responsabil şi de perspectivă al judeţului Mehedinţi.

Mircea Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *