oprescuGeorge Oprescu s-a născut la 27 noiembrie 1881 la Câmpulung-Muscel şi a fost crescut într-o gospodărie săracă, mama sa fiind o femeie modestă şi singură, dar el a învăţat cu sârg la şcoala din oraş şi numai datorită insistenţelor unui învăţător luminat, Bucur Ţuţuianu, a căpătat consimţământul mamei sale să meargă la liceu la Bucureşti.

Moartea timpurie a mamei sale l-a marcat, dar au fost câţiva oameni generoşi care l-au sprijinit material pentru  a putea urma cursurile liceale la  liceul Matei Basarab din Bucureşti, unde a fost găzduit de familia colegului său Constantin Ionescu-Mihăeşti.

Înconjurat de obiecte de artă, tablouri, cărţi, mobilier de preţ, dobândeşte un viu simţ artistic pe care şi-l va rafina mai târziu în compania doctorului Ioan Cantacuzino, ilustru om de ştiinţă şi pasionat colecţionar de gravuri. În plus el a cultivat şi dragostea pentru limba franceză care i-a permis să citească numeroase lucrări clasice în original. Profesorii săi preferaţi au fost: jurnalistul şi istoricul Gheorghe Ionescu-Gion, care a predat istoria şi limba franceză şi folcloristul istoric literar şi jurnalist G. Dem. Teodorescu de limba şi literatura română.

În vara anului anului 1900, împreună cu alţi băieţi bursieri, a plecat într-o excursie de studii în Grecia, sub supravegherea lui Grigore Tocilescu. Toamna, în urma propunerii lui Gheorghe Ionescu-Gion, George Oprescu a fost numit profesor la liceul Matei Basarab, fapt ce i-a permis să-şi finanţeze studiile la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti.

La absolvire, în 1905, a devenit profesor de limba şi literatura franceză la Giurgiu, unde a funcţionat până în 1907 când s-a transferat la Liceul “Traian” din Turnu-Severin, unde a funcţionat ca profesor de limba franceză şi istorie până în 1919.

George Oprescu a fost director al Liceului “Traian” între anii 1914-1917 şi între anii 1918-1919. Metodic şi profund în tot ceea ce a spus şi a scris, profesorul George Oprescu ilustra probitatea şi patriotismul. Printre elevii săi de la Liceul “Traian” a fost şi viitorul critic, istoric literar şi academician Şerban Cioculescu, care vorbeşte despre profesorul său de limba franceză,în  cartea sa “Amintiri”.

La mijlocul lunii august 1916 a sunat mobilizarea şi s-a decretat starea de război faţă de Austria. Ca urmare a acestui eveniment întreaga promoţie a clasei a VIII-a (a XII-a de azi) a plecat sub drapel. În faţa pericolului iminent o parte din profesorii şi elevii Liceului “Traian”, împreună cu o parte a populaţiei civile din Severin, a luat drumul pribegiei.

Dar, după cum precizează profesorul Constantin Armaşu în “Dare de seamă a activităţii liceului din septembrie 1916 şi până în prezent”, publicată în Anuarul Liceului “Traian” pe anii 1916-1917; 1917-1918; 1918-1919 “Domnul Oprescu, directorul liceului, deşi ar fi putut pleca, a rămas ca un soldat la post lângă Instituţia pe care o reprezenta şi va plăti, mai târziu, cu persoana sa pentru curajul şi loialitatea cu care a servit liceul şi curentul naţional. În luna octombrie când primejdia se vedea că e de neînlăturat a luat măsuri de prevenire în măsura posibilului. Biblioteca a fost transferată la Strehaia şi Filiaşi, arhiva la Strehaia, o parte din mobilier şi aparatele de fizică au fost ascunse în pivniţele şi podul liceului, iar o bună parte din celelalte au rămas la locul lor… într-o zi friguroasă de noiembrie, 1916, spre seară, inamicul a intrat în Severin. Duminică 3 martie 1917, la ora 7 şi jumătate seara, domnul profesor N. Herăscu este ridicat de jandarmii germani din mijlocul familiei, din ordinul comandaturii, şi închis la un hotel din localitate. Urmează, la scurte intervale, arestarea domnilor profesori George Oprescu, directorul liceului, I. Şt. Paulian, Alexandru Rezmeriţă, Vasile Vârcol, Petre Sergescu (arestat din clasă, era la tablă explica elevilor lecţia ce trebuia parcursă după programă, n.n.) şi Nemeş. Domnii profesori au stat arestaţi până la începutul lunii mai 1917, când din motive de înaltă prevedere politică au fost transferaţi la Mânăstirea Tismana. Aici au stat tot decursul lunii iunie, în care timp s-a închis anul şcolar, apoi au fost transportaţi împreună cu alţi severineni formând grupul celor 30 de ostateci în Bulgaria la lagărul Golemo-Konare, unde au stat până la sfârşitul războiului. În septembrie 1918 s-au deschis cursurile anului şcolar a cărui situaţie s-a încheiat de curând, s-a întors domnul Oprescu, directorul liceului, neintegrat de autoritatea şcolară liberă românească…”

În 1919, la înfiinţarea Universităţii din Cluj, George Oprescu a fost chemat să ocupe postul de conferenţiar la catedra de limba şi literatura franceză a acestei instituţii de învăţământ superior. S-a specializat în Franţa, unde l-a cunoscut pe Henri Focillon cu care a legat o prietenie durabilă, iar mai târziu i-a cosacrat lucrarea “Un grand historien de l’artami des Roumains: Henri Focillon”. Corespondenţa între cei doi constituie un capitol consistent în istoria schimburilor epistolare dintre oamenii de cultură români şi omologii lor străini.

În deceniile trei şi patru, George Oprescu activează în cadrul unor organisme ale Ligii Naţiunilor: este secretar al Comisiei pentru Cooperare Intelectuală, cu sediul la Paris (1923-1931), unde a   luat contact cu cele mai glorioase genii umanist-culturale şi ştiinţifice, de variată anvergură pe  scara ierarhiei, care şi-au pus amprenta pe secolul XX: marele filozof Bergson, preşedintele Comisiei, Albert Einstein, Marie Curie, fizicianul Hendrik Lorentz (olandez laureat al premiului Nobel şi profesor al lui Einstein), Henri Focillon, Gilbert Murray, marele elenist englez, Bela Bartok, Paul Valery, Louis Hautecoeur, istoric al artei şi membru de onoare al Institutului Franţei, Salvador de Madariaga, Korel Kapec, nume în general foarte sonore în epocă, din care unele nu mai spun mare lucru generaţilor tinere de azi, dar care s-au bucurat odinioară, în virtutea unor merite incontestabile, de o mare notorietate.

Din 1931 a devenit secretar  al Comisiei de Litere şi Arte, cu sediul la Geneva, unde a activat  până în 1939, când se întoarce definitiv în ţară.

În 1931 Nicolae Iorga l-a invitat să se alăture la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universitaţii din Bucureşti ca profesor la catedra de Istoria Artei. Această numire a marcat un punct  de cotitură în dezvoltarea istoriei artei ca disciplină în România. În afară de specialitatea sa în istoria artei occidentale a stabilit un curs de artă românească modernă, deşi el se orientase din 1920 şi spre teoria modernistă de avangardă. Între 1932-1942 a condus Muzeul Toma Stelian, căruia i-a donat multe din lucrările sale de artă achiziţionate în străinătate sau în ţară. Din 1949 până la sfârşitul vieţii, 1969, s-a aflat la conducerea Institutului de Istoria Artei, al Academiei Române, al cărui fondator a fost, iar azi îi poartă numele. El a angajat la acest institut personalităţi marginalizate sau persecutate de regimul  communist precum: Ion Frunzetti, Alexandru Paleologu, Remus Niculescu, Emil Lăzărescu, P.H. Stahl şi Pavel Chihaia.

George Oprescu a fost un erudit şi un om cu vocaţie organizatorică. Experienţa şi o intuiţie sigură a valorilor i-au permis să joace rolul de formator. A ştiut să recunoască talentul şi vocaţia, a ghidat activitatea din Institut pe drumul cercetării ştiinţifice autentice, a stimulat explorarea arhivistică şi de teren. În acelaşi timp a lucrat cu diligenţă pentru a înzestra Institutul cu resurse documentare şi pentru a-i consolida prestigiul.

A preluat de la Academie un fond important de carte, creând nucleul bibliotecii. A înfiinţat periodicele “Studii şi Cercetări de Istoria Artei” şi “Revue Roumaine d’Histoire de l’Art”, ultima reprezentând cartea de vizită a colectivului de cercetători în rândul Comunităţii ştiinţifice internaţionale. Împreună cu Ion. D. Ştefănescu a înfiinţat şi a devenit co-editor al revistei “Analecta”, în 1942. Deşi au apărut numai patru numere (1943-1947), el a semnalat o nouă direcţie spre subiecte de teoria artei europene şi de artă românească medievală.

În 1948 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar în 1961 a primit Ordinul Steaua R.P.R., clasa I. În 1962 George Oprescu a donat cabinetului de stampe al Academiei Române o preţioasă colecţie de grafică, cuprinzând 1400 de desene şi 6000 de gravuri. Colecţia sa particulară, găzduită în locuinţa din str. Sunet (Cotroceni), a funcţionat ca muzeu până în 1977, când lucrările de pictură, grafică, artă decorativă şi artă populară au fost transferate la Muzeul Colecţiilor, iar fondul de carte la Institutul de Istoria Artei “George Oprescu”.

George Oprescu a contribuit, de asemenea, la recunoaşterea artei româneşti în străinătate, publicând lucrări în Franţa, Suedia, Elveţia, Germania şi Regatul Unit, traducând multe din lucrările sale care fuseseră publicate în limba română. El s-a concentrat pe arta ţărănească şi pe pictori de prim rang ca Gheorghe Petraşcu şi Ion Andreescu. În 1937 el a publicat “Pictura românească în secolul al 19-lea”, prima sinteză în domeniu, lucrare premiată de Academia Română.

Au urmat scrieri cu teme variate, de la arhitectura medievală românească  la grafică, pictură, sculptura perioadei moderne, nelipsind nici incursiunile în istoria artei europene. A publicat numeroase studii şi articole de istoria artei în reviste interne şi externe:  “Contemporanul” (1951-1969), “Flacăra” (1954-1969), “Luceafărul” (1956-1966), “Ramuri” (1964-1969), “Revista Fundaţiei Regale” (1944-1946); “La Roumanie d’aujourd’hui” (1963-1966), “La Roumanie Nouvelle” (1954-1958), “Scânteia” (1954-1969), “Scânteia Tineretului” (1963-1968), “Universul” (1932-1947), “Viaţa Românească” (1937-1940).

În istoria modernă şi contemporană a culturii româneşti, George Oprescu a ilustrat un caz de rară unicitate. Academicianul George Oprescu a decedat la 15 august 1969. Memoriile şi le-a dictat în 1968 şi dorinţa lui expresă a fost ca ele să apară, însă nu i-a fost respectată de nicio editură, dat fiind caracterul lor foarte intim.

Pentru activitatea sa în domeniul artei, academicianul, profesor universitar doctor docent George Oprescu fost ales  membru al Academiei lumii latine, a fost distins cu titlul de Om de ştiinţă emerit, laureat al Premiului de Stat, laureat al Academiei de Arte frumoase din  Paris, fiind, de asemenea, ales membru corespondent al academiilor de arte frumoase din Madrid şi Paris.

Academicianul George Oprescu a lăsat moştenire Institutului de Istoria Artei, casa pe care o deţinea în Câmpulung-Muscel, o clădire care pune în valoare elemente structurale şi decorative din arhitectura vernaculară argeşeană. Ea serveşte astăzi ca loc de vacanţă şi de lucru pentru cercetători. Colegiul Naţional “Traian” din Drobeta Turnu Severin se mândreşte cu faptul că la această minunată şcoală a fost profesor şi director academicianul profesor universitar doctor docent George Oprescu, o mare personalitate a culturii româneşti.

Viorel Sahagia