Ţărănismul
 

Ţărănimea este forţa socială capabilă să susţină un evoluţionism istoric, să asimileze treptat şi cu măsură echilibrată noile cadre de viaţă social-politică, asupra cărora să-şi pună amprenta propriile sale soluţii.

În România doctrina ţărănistă s-a putut dezvolta în dependenţă de ponderea masivă a ţărănimii în structura generală a populaţiei, în condiţiile în care asimilarea structurilor capitaliste de producţie şi a sistemului politic corespunzător întâmpină o puternică rezistenţă.

În înţelegerea stării ţărăneşti pot fi invocate numeroase explicaţii. Mai întâi este vorba de o dezvoltare deloc organică a economiei româneşti a timpului creându-se disfuncţionalităţi între industrie, agricultură, comerţ şi finanţe. Apoi trebuie avut în vedere faptul că sistemul de producţie în agricultură nu stimula modernizarea ei, nici marii latifundiari nici ţăranii nefiind interesaţi în dezvoltarea unor tehnologii noi.

Promovarea intereselor ţărănimii va fi asumată în ultimele decenii ale secolului trecut de către Constantin Dobrescu-Argeş pentru care marginalizarea socială şi politică a ţărănimii şi a păturilor sociale de la sate trebuie depăşită printr-un angajament politic distinct atât faţă de liberali cât şi faţă de socialişti.

În numele ideii că ţărănimea este o clasă unitară, o serie de militanţi şi gânditori vor acţiona pentru elaborarea unui program politic de bază a unui partid ţărănesc.

Teza principală pe care o vor susţine ţărăniştii este aceea că spre deosebire de evoluţia industrială, în care proprietăţile mici se concentrează în cele mari.   

Gospodăria ţărănească modernă nu poate fi concepută fără legături cooperatiste, care apar ca instituiţii prin care să răspândească un nou tip de organizare a producţiei agricole, să se realizeze o difuzie a cunoştinţelor ştiinţifice necesare agriculturii, precum şi o înzestrare cu maşini, unelte, seminţe.

O organizare de tip cooperatist va fi baza întregului regim politic, al cărui nucleu îl va constitui statul ţărănesc.

Statul ţărănesc se întemeiază pe o democraţie socială de tip solidarist, opusă democraţiei individualiste de tip liberal în care individul născându-se într-o societate construită datorită legii solidarităţii universale este egal cu ceilalţi în drepturi şi obligaţii indiferent de naţionalitate, rasă şi ordine socială.

Elementele doctrinei ţărăniste au stat la baza activităţii Partidului Naţional Ţărănesc, participante la guvernare în perioada interbelică.

Anca DEMIAN