Deputatul PDL de Mehedinţi, Cornel Ghiţă:

„90,2% din totalul pensiilor militare au crescut”
 

Deputatul PDL de Mehedinţi, Cornel Ghiţă, a susţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia a abordat două teme interesante: activitatea comisiei din care face parte şi procesul de revizuire a pensiilor militare. Referindu-se la Comisia de muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, al cărui membru este, Cornel Ghiţă a spus că aceasta este clasată în primele trei comisii ca număr de acte normamative şi avize care au fost înaintate. Potrivit deputatului mehedinţean, în primele şase luni ale acestui an comisia parlamentară din care face parte  a finalizat 55 de proiecte în fond şi 9 proiecte în avizare rămase din 2010 şi 33 proiecte în fond şi 37 avizări primite în 2011. Cornel Ghiţă a amintit şi principalele iniţiative cu impact asupra pieţei muncii, respectiv Codul muncii, Codul de dialog social, Legea zilierului şi Legea ucenicului. „Deşi a fost o lege controversată, Codul muncii a avut un impact pozitiv, în sensul că după adoptarea acestuia s-au încheiat 550. 000 de noi contracte de muncă, al cărui efect este scoaterea la lumină a muncii la negru. Ceea ce este îmbucurător este faptul că majoritatea acestor contracte sunt încheiate pe perioadă nedeterminată. Codul de dialog social este un act normativ transparent şi clar. Chiar dacă prevederile sale sunt mai subtile, dacă nu aveam Codul de dialog social, cele 550. 000 de noi contracte de muncă nu puteau fi finalizate atât de uşor, iar aceasta înseamnă că lucrurile se mişcă într-o direcţie bună. În ceea ce priveşte Legea zilierului şi ucenicului aceasta a avut un proces greu. Sper să fie o lege relaxată şi, prin etape succesive, preconizăm ca la finele acestui an să fie create aproximativ 200.000 de noi locuri de muncă”, a declarat Cornel Ghiţă.

 

Măriri de pensii ale pensionarilor militari

 

 

Parlamentarul democrat-liberal mehedinţean s-a referit şi la pensiile cadrelor militare. Cornel Ghiţă a spus că în cazul acestora au existat două categorii: cadrele militare cu carieră completă şi cele cu carieră incompletă. „La data de 1 iunie 2011 erau în evidenţă 77.078 de pensionari şi beneficiari de indemnizaţii ai MapN. Dintre aceştia doar 193 au fost exceptaţi de la revizuirea pensiilor. Nicio pensie militară mai mică de 3.000 lei, în condiţiile unei cariere complete, nu a fost diminuată. Mai mult, în urma revizuirii, absolut toate aceste pensii au înregistrat creşteri. Pentru 96% dintre pensionarii cu o carieră incompletă, care primeau o pensie de până la 3.000 de lei, pensiile au crescut, de asemenea. În plus, şi pentru 85% dintre pensionarii cu o carieră militară completă şi cu o pensie de peste 3.000 lei, pensiile au crescut. Desigur există şi cazuri în care pensiile îşi păstrează cuantumul după revizuire. Prin urmare, 90,2% din totalul pensiilor revizuite au crescut, fie că vorbim despre cei cu o carieră militară completă, fie că vorbim de cei cu o carieră militară incompletă”, a declarat Cornel Ghiţă.

 

 

 

Ce trebuie să facă pensionarii militari care au lucrat ca angajaţi civili

 

Deptatul PDL de Mehedinţi a mai adăugat că în cazul celor care au avut o carieră militară incompletă, cei care au primit plăţi compensatorii iar apoi au lucrat în privat, pensia se cumulează cu cea din domeniul privat. „Trebuie spus că toţi cei care au ieşit anticipat la pensie, în condiţiile Ordonanţei de Urgenţă nr. 7/1998, cu completările şi modificările ulterioare, au beneficiat, pe bună dreptate, la momentul pensionării de plăţi compensatorii, precum şi de alte ajutoare prevăzute de legislaţia privind salarizarea personalului militar. Ei au primit pensia anticipată aferentă şi au avut posibilitatea de a practica în continuare alte profesii, ieşind din armată mai devreme. În cazul celor care au ieşit anticipat la pensie din armată şi apoi au lucrat în alte sectoare ca angajaţi civili, perioadele lucrate după trecerea în rezervă se iau în calcul la revizuirea pensiei şi, cu siguranţă, vor rezulta creşteri ale cuantumului pensiei faţă de nivelul din luna decembrie 2010. Acest element a fost introdus prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Pentru a li se lua în calcul aceste perioade lucrate, pensionarii militari trebuie să trimită, la Casa de pensii sectorială a MApN, adeverinţele de venit pentru determinarea stagiilor de cotizare ca angajaţi civili, eliberate de casele de pensii teritoriale şi cărţile de muncă în original, din care să rezulte salariul realizat şi faptul că au fost virate la buget contribuţiile de asigurări sociale”, a subliniat parlamentarul Cornel Ghiţă.

 

Mircea Popescu