Deputatul PD-L de Mehedinţi, Cornel Ghiţă:

17. 283 de pensionari mehedinţeni vor primi pensia mărită
 

17. 283 de pensionari din judeţul Mehedinţi vor primi pensii mărite ca urmare a aplicării Legii 263/2010 care se referă la sistemul unitar de pensii publice, adică a doua etapă de majorare a pensiilor persoanelor care au realizat activităţi în grupele I şi II de muncă.

Deputatul PD-L de Mehedinţi, Cornel Ghiţă, membru al Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială din Camera Deputaţilor, a precizat că valoarea lunară pentru judeţul Mehedinţi se suplimentează pentru luna februarie a.c. cu suma de 2.976.216 lei, în timp ce 1.488.108 lei reprezintă restanţe pentru luna ianuarie a acestui an. Practic, pensionarii mehedinţeni din această categorie vor beneficia, potrivit acestei legi, de un câştig mediu lunar de 86 lei.

Deputatul democrat-liberal mehedinţean a mai făcut referiri şi la aliniatul 6, articolul 169, din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu aplicabilitate la data de 1.01.2012, măsură de care vor beneficia, potrivit deputatului Cornel Ghiţă, aproximativ 110.000 persoane în fiecare lună. „Se va acorda majorarea punctajului cu 25% pentru fiecare an realizat în condiţii deosebite de muncă, după data de 1.04.2001. Persoanele care se află în această situaţie nu au beneficiat până în prezent de recalculare, respectiv de majorarea punctajului pentru perioadele lucrate în condiţii deosebite de muncă. Ceea ce este foarte important de ştiut este faptul că pentru perioade anterioare datei de 1.04.2001 a fost reglementată încadrarea locurilor de muncă în grupa I, grupa II şi grupa III. Persoanele care au lucrat în grupele I şi II de muncă au beneficiat, conform legii, de un spor la vechimea în muncă (bonus) de 6 luni pentru fiecare an lucrat în grupa I, respectiv de 3 luni pentru fiecare an lucrat în grupa II de muncă. Pentru acest spor, conform Legii nr. 19/2000, nu s-a beneficiat de punctaj. De asemenea, precizez că pentru perioadele de după data de 1.04.2001 a fost reglementată încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale, condiţii deosebite şi condiţii normale”, a mai adăugat parlamentarul democrat-liberal mehedinţean.

 

Mircea Popescu